Preotul Ion Feraru a încetat din viață, sâmbătă dimineață, în locuința sa, în urma unui infarct, la doar 59 de ani. Acesta predica cuvântul Domnului în parohia Socea, din comuna Rediu, de peste 34 de ani. A fost un preot iubit de către enoriași și avea o legătură strânsă cu tinerii din comună. Acest nefericit eveniment vine la 3 ani după ce și soția acestuia a plecat dintre cei vii. Înmormântarea va avea loc marți, 20 ianuarie, începând cu slujba de Liturghie de la ora 9:00. Preotul Ion Feraru va fi condus pe ultimul drum de un sobor de preoți, colegi, enoriași, prieteni, tineri cu care a colaborat și de toată lumea care i-a purtat un deosebit respect și pe care, moartea slujitorului Domnului, i-a luat prin surprindere.
Comentariile sunt închise.
Dumnezeu să-l odihnească!