NEAMŢ: Jandarmii au dus bucurie în două case

neamt ajutor jandarmiCa de fiecare dată înainte de sărbători, jandarmii nemţeni au pus mână de la mână şi au adunat, din propriile salarii 1.300 de lei, ca să aducă un strop de bucurie în sufletele membrilor a două familii aflate în nevoie.

„Fiecare jandarm a contribuit cu cât a putut, astfel ca de sărbători să putem aduce un sprijin acestor familii”, a declarat maiorul Cătălin Resmeriţă, purtătorul de cuvânt al IJJ Neamţ.

„Datorită ajutorului acordat de jandarmi, familia Ionescu din Piatra Neamţ şi familia Remus din Bicaz vor avea ce le trebuie pentru sărbătorile de primăvară”.

Familia Remus înseamnă de fapt un bărbat singur care nu are serviciu şi creşte 3 copii: două fetiţe de 5 şi 10 ani şi un băieţel de 8 ani. Copiii şi tatăl lor au primit nu doar alimente pentru Paşte, ci şi haine de sezon. Familia Ionescu este alcătuită din doi fraţi, amândoi în vârstă şi bolnavi. Maria Ionescu are 75 de ani, iar fratele ei Gheorghe – 85, locuiesc într-un apartament şi se descurcă aşa cum pot din pensiile foarte mici pe care le au. Militarii le-au dus produse alimentare, pentru ca masa lor de Paşte să fie altfel decât în celelalte zile. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...