În Sfânta și Marea Sâmbătă este prăznuită îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos și pogorârea la iad. Din ziua de sâmbătă dimineața, veșmintele preotului și acoperămintele bisericii se schimbă cu cele de culoare luminoasă, iar credincioșii se pregătesc pentru sărbătoarea cea mare, Învierea Domnului. Înainte de miezul nopții acestei zile începe slujba Învierii Domnului, Sărbătoarea sărbătorilor, cu Canonul Sâmbetei celei Mari; la începerea Vecerniei Învierii, în biserică este întuneric deplin. La miezul nopții, preotul ia lumină de la candela de pe Sfântul Altar și o dă mai departe credincioșilor, zicând de trei ori: „Veniți de luați lumină !”. Apoi, cu preotul în frunte, credincioșii ies din biserică în procesiune cântând „Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri și pe noi pe pământ ne învrednicește cu inimă curată să Te mărim”. Afară, preotul citește evanghelia Învierii de la Matei 28, 1-16, dă binecuvântarea și cântă pentru prima oară Troparul Învierii: „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”. Slujba continuă cu Canonul Învierii, stihirile Învierii și ale Paștilor, apoi Sfânta Liturghie.
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, pomenit în calendarul creștin ortodox la 11 aprilie, s-a născut la București, la 7 octombrie 1787, într-o familie de credincioși, fiind cel mai mic dintre frații săi. În jurul vârstei de 20 de ani, s-a călugărit la Mănăstirea Cernica, sub numele de Calinic. Îndrumat de duhovnicul său, Pimen, a început o perioadă de aspre nevoințe, cu post, rugăciuni, lecturi din Sfânta Scriptură și din operele Sfinților Părinți. Dobândind astfel o viață curată, a fost hirotonit preot și duhovnic al mănăstirii. După aceasta, a plecat pentru un an în Muntele Athos. La întoarcerea de la Athos, după moartea starețului Dorotei, obștea l-a ales, la 14 decembrie 1818, la conducerea mănăstirii, deși avea numai 31 de ani. Din acel moment, a condus mănăstirea 32 de ani, timp în care s-a străduit neîncetat să îmbunătățească viața duhovnicească, astfel încât, după mai mulți ani, numărul călugărilor ajunsese la 350. În 1850 a fost hirotonit arhiereu în scaunul episcopal de la Râmnicu Vâlcea. După 18 ani de păstorire în eparhia Râmnicului, Calinic s-a retras, în 1867, la Cernica, simțindu-și sfârșitul aproape. După un an, în 11 aprilie 1868, s-a mutat la cele veșnice, fiind îngropat în tinda bisericii ‘Sfântul Gheorghe’, ctitoria sa. Considerat un adevărat sfânt atât de cei ce l-au cunoscut, cât și de urmași, marele Ierarh Calinic a fost canonizat de Sinodul al Bisericii Ortodoxe Române în 1955. (Agerpres)
