NEAMŢ: Fostă directoare de la Urban, condamnată definitiv

dosare justitie 02Lăcrămioara Mihaela Apetroaie, fost director economic la Urban, a rămas cu pedeapsa de doi ani cu suspendare, pe un termen de încercare de patru ani, în dosarul de corupţie în care a fost judecată. Curtea de Apel Bacău a decis, în ziua de 26 martie, să menţină sentinţa Tribunalului Neamţ şi, în plus, a obligat-o pe inculpată să restituie banii primiţi de la două femei (1.500 de euro).

Lăcrămioara Apetroaie, care conducea Urban SA în anul 2010 din postura de director economic, a fost trimisă în judecată pentru trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzată că a făcut rost de 3.500 de euro de la două femei. Uneia i-a spus că are „trecere” pe lângă funcţionarii responsabili cu repartiţia de locuinţe, iar pe cealaltă a asigurat-o că îi face rost de un loc de muncă la una din firmele primăriei. Femeile au plătit cât li s-a cerut (una 1.000 de euro, iar cealaltă 500 de euro) însă au dat banii degeaba, pentru că n-au văzut nici casă, nici serviciu. Iar după 5 ani, îşi primesc, în sfârşit banii înapoi. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...