NEAMŢ: „Fentat” de 5.000 de lei, cu metoda „Anvelopa”

lei 03Doi escroci, care par a avea între 35 şi 45 de ani, şi circulă cu un autoturism Peugeot 407 break, de culoare gri închis, sunt căutaţi de poliţiştii din Neamţ, dar şi de agenţii din judeţele limitrofe. În ziua de 7 aprilie, indivizii au păcălit un bătrân de 80 de ani din Doljeşti, căruia i-au luat absolut toţi banii din casă. Metoda pe care au folosit-o este mai nouă, aşa că mai poate face victime.

Unul dintre escroci a intrat în curtea bătrânului şi i-a spus că are 100 de lei datorie la ginerele lui şi îi va lăsa banii. Numai că „întâmplător” nu avea decât o bancnotă de 200 de lei la el, aşa că i-a cerut bătrânului să-i dea rest, doar ca să vadă unde-şi ţine economiile. Apoi i-a cerut un cauciuc vechi pe care l-a văzut prin curte şi, în timp ce bătrânul curăţa „cât de cât” anvelopa, i-a luat toţi banii (5.000 de lei), s-a urcat în maşină şi a dispărut.

„Poliţiştii au stabilit că, după comiterea faptei, cele două persoane au părăsit localitatea Doljeşti pe itinerariul Doljeşti – Oţeleni (jud. Iaşi) – Strunga (jud. Iaşi) – Tg. Frumos (jud. Iaşi)”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „Cercetările sunt continuate pentru identificarea și depistarea autorilor, ce vor fi trași la răspundere penală pentru săvârșirea infracţiunii de furt”.

Pentru a preveni comiterea altor fapte de acest gen, poliţiştii sfătuiesc persoanele în vârstă să nu le permită străinilor accesul în curte sau în casă, indiferent de pretext, iar celor care spun că reprezintă diverse firme de utilităţi să le ceară legitimaţia de serviciu. De asemenea, banii şi bunurile de valoare trebuie păstrate în locuri greu accesibile, cunoscute doar de proprietar. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Acțiune pe DN15, în Neamț: 123 de sancțiuni și 13 permise reținute

Polițiștii rutieri din Neamț au desfășurat, duminică, 23 august,...

Câine salvat dintr-o fântână la Răucești

O intervenție mai puțin obișnuită a avut loc sâmbătă...

Filtru rutier pe DN15, în Neamț

Polițiștii rutieri desfășoară, astăzi, 23 august, o acțiune în...

Acțiune pe DN15, în Neamț: 123 de sancțiuni și 13 permise reținute

Polițiștii rutieri din Neamț au desfășurat, duminică, 23 august,...

Câine salvat dintr-o fântână la Răucești

O intervenție mai puțin obișnuită a avut loc sâmbătă...

Filtru rutier pe DN15, în Neamț

Polițiștii rutieri desfășoară, astăzi, 23 august, o acțiune în...

Bacău. Patru persoane rănite într-un accident cu șase mașini, pe DN2-E85

Un accident în care au fost implicate șase autovehicule...

23 AUGUST în istorie: Evenimente care au marcat soarta românilor

În 23 august 1939 se semna, la Moscova, pactul...