Neamț: Fabrica de lactate Pascal – „afumată” de un incendiu

Angajaţii fabricii de lactate Procom Pascal SRL din Păstrăveni, care au mai trecut prin experianţa nefericită a unui incendiu cu ani în urmă, au dat alarma, din nou, duminică seara, 12 iulie, pe la ora 18. Pompierii au fost anunţaţi că mai multe încăperi sunt pline cu fum şi nu se poate respira.

pompieriLa faţa locului s-au deplasat 2 ofiţeri şi 11 subofiţeri cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă”, a declarat slt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. „Personalul obiectivului a folosit un stingător cu pulbere şi CO2 (tip P6) pentru localizare. La sosirea pompierilor militari, ardeau o lampă electrică şi instalaţia aferentă acesteia din vestiarul fabricii, fumul produs inundând încăperile din obiectiv – vestiarul, laboratoarele, sala de mese, holurile şi birourile”. Spre deosebire de incendiul precedent, care a produs pagube însemnate, de data asta focul a fost stins repede, „în limitele găsite”, iar militarii nu au plecat de la locul intervenţiei până ce nu au ventilat toate încăperile. De asemenea, pompierii au cercetat fiecare colţ ca să se asigure că nu sunt nicăieri focare ascunse. „Vinovată” de toată povestea s-a dovedit a fi o lampă pentru iluminat, la care s-a produs un scurtcircuit.

C. MIRCEA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora