Centrul pentru Cultură şi arte „Carmen Saeculare” Neamţ, organizează, între 29 – 31 mai, cea de a II-a ediţie a Colocviului de literatură europeană.
Prima întâlnire a scriitorilor pietreni cu ai lor colegi din întreaga lume a avut loc în primăvara anului 2008. Atunci, între 8 şi 11 mai, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ a facilitat o primă întâlnire la Piatra-Neamţ a scriitorilor de pretutindeni. Rezultatul comunicărilor de specialitate, a discuţiilor şi concluziile au fost cuprinse atunci între copertele volumului bilingv (româno-italian) intitulat „Folclorul şi literatura. Folklore e Letteratura”. Şi-au exprimat, în scris, părerile despre împletirea literaturii cu folclorul şi al folclorului cu literatura: Dominique Antona, Pierfranco Bruni, Liudmila Chvedova, Neria De Giovanni, Fernando J.B. Martinho, Manuele Massini, Antonio Mendoza, Bruno Rombi, Silvano Trevisani, Corina Moldovan, Mircea Muthu, Ştefan Damian, Constantin Alupului – Rus.
Anul acesta, la întâlnirea de la Piatra-Neamţ vor fi prezenţi scriitorii Lulisea Julià, Angel Basanta, Josefa Contijoch, Fina Sala (cu toţii din Spania, ultimii doi reprezentând Catalonia), Ichiro Saito (Japonia), Antonio Mendoza (Venezuela), Jean Pierre Castellani (Franţa), Arjan Kallo (Albania), Andrea Guiati (S.U.A.). Din Italia vor fi prezenţi: Neria De Giovanni, Antonio Maria Masia, Massimo Milza, Angelo Sagnelli, Stefania Lubrani, Paulo Pulina, Pierfranco Bruni, Virgilio Violo (preşedinte al Free Lance International Press), Franco Idone, Sabino Caronia, Rose Elisa Giangoia, Silvano Trevisani, Giovanna Ioli, Bruno Rombi.
Deschiderea Colocviului Internaţional de Literatură de la Piatra-Neamţ va avea loc vineri, 29 mai, la ora 900, în sala de conferinţe de la Grand Hotel „Ceahlău”.
Pe parcursul celor trei zile, scriitorii invitaţii, cărora li se vor alătura colegii lor români (din judeţ şi din ţară), vor prezenta comunicări şi vor avea dialoguri-dezbatere cu privire la problemele cu care se confruntă creatorul de literatură din societatea actuală.
Programul zilelor Colocviului Internaţional de Literatură va mai cuprinde şi un spectacol al Ansamblului folcloric „Floricică de la munte” al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”.