Neamț. Bărbat reținut pentru violență în familie

Un bărbat de 23 de ani, din Roman, a fost reținut pentru 24 de ore după ce și-a agresat concubina, chiar și după emiterea unui ordin de protecție provizoriu. S-a întâmplat pe 4 februarie când mama victimei a sunat la numărul unic de urgență 112 anunțând altercația.

Bărbat urmărit internațional, prins de polițiștii din Neamț„În urma cercetărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, în noaptea de 3 spre 4 februarie a.c., tânărul, în vârstă de 23 de ani, din Roman, ar fi revin la imobilul din aceeași localitate, după ce fusese plecat la muncă în Germania. Pe fondul unei stări de gelozie, între aceștia ar fi izbucnit un conflict, polițiștii intervenind la fața locului și dispunând emiterea unui ordin de protecție provizoriu, tânărul fiind evacuat din locuința comună”, anunță Inspectoratul de Poliție Județean Neamț.

Cu toate acestea, bărbatul nu a înțeles din interdicțiile impuse și, în jurul orei 17:00, a revenit la imobil, unde se aflau mai mulți copii minori, a agresat femeia din nou, apoi a plecat. A fost identificat de polițiști în scurt timp, fiind încătușat. El este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de violență în familie și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...