Un bărbat de 63 de ani, din Humulești, a fost condamnat la un deceniu și jumătate de detenție, cu executare, fiind găsit vinovat de comiterea infracțiunii de omor. Fapta a avut loc pe 15 septembrie anul trecut și, ca mai toate infracțiunile de violență, s-a produs pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
Conform actelor de urmărire penală acuzatul a mers la o cârciumă din sat unde a petrecut câteva ore, iar la întoarcere acasă și-a acuzat soția, de 57 de ani, de infidelitate. Cearta dintre soți a degenerat, iar la un moment dat bărbatul s-a înarmat cu un ciocan cu care a lovit-o până a căzut la pământ. Ulterior acestui moment a continuat să o lovească cu un topor. Când au intervenit vecinii era deja prea târziu, iar victima a fost dusă în stare gravă la spital, ulterior fiind transferată la o clinică din Iași. Cu toate eforturile medicilor, femeia a decedat la circa o săptămână de la agresiune, pe 23 septembrie.
La proces acuzatul a recunoscut agresiunea și a menționat că era sub influența alcoolului, fără să dea alte declarații suplimentare. Judecătorii l-au obligat să achite circa 18.500 lei, cheltuieli cu îngrijirea victimei și cheltuieli de judecată. Decizia instanței de fond nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău.
(G. S.)