UPDATE: Comunicat Salvamont: „Cozla nu este o pârtie de competiţie”
Din punct de vedere al securităţii pistei cât şi al protocolului de salvare răspunderea o poartă administratorul pistei (Perla Invest) cât şi SPSN .
În acest sens pârtia trebuie să corespundă tehnic, să fie prevazută cu plase de protecţie, indicatoare şi /sau alte mijloace de avertizare.
Pe pistă nu trebuie să existe obstacole naturale sau artificiale şi nici alte obiecte contondente sau instalaţii neprotejate de plase şi neavertizate cu indicatoare.
În cazul competiţiilor sportive şi al sesiunilor de antrenament organizatorul are următoarele obligaţii :
- Să anunţe în scris şi să solicite acceptul administratorului asupra intenţiei de a organiza o competiţie sportivă sau un antrenament pe pista cu destinaţie agrement public. În solicitare se va preciza clar perioada şi intervalul orar în care se desfăşoară activitatea.
2 Va solicita SPS, avizul de siguranţă montană acolo unde legislaţia o impune.
- Va instala balize de atenţionare/alte măsuri de siguranţă şi va instala un observator în zona de start.
- La părăsirea pistei va scoate toate elementele instalate în vederea derulării activităţii
Administratorul pistei are următoarele atribuţiuni:
1.Să dispună închiderea pistei pe perioada derulării activităţilor competiţionale.
- Să anunţe la porţile de îmbarcare a instalaţiilor de transport pe cablu că pista nr….este închisă pentru competiţii în intervalul orar…….
- Să anunţe SPS că pârtia X se va închide în intervalul………
- Să închidă efectiv prin angajaţii proprii sau ai SPS accesul la pistă prin plase de delimitare sau benzi special inscripţionate şi să asigure efectiv un post de observare în zonă.
Rolul acestor măsuri este de a preveni şi a elimina pe cât posibil accidentele şi nicidecum scopul de a prejudicia o activitate competiţională, fie ea şi privată.
Totodată, însă, trebuie să precizăm că pârtia Cozla nu este o pârtie de competiţie ci, dimpotrivă, o pârtie de agrement , o pârtie publică omologată din punct de vedere al siguranţei, unde au prioritate deplină toţi practicanţii sporturilor de alunecare, indiferent de nivelul lor de pregătire.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Pe „coada” sezonului, accidentele pe pârtia Cozla din Piatra-Neamţ se ţin lanţ. În perioada 14-16 februarie, de exemplu, salvamontiştii au intervenit de 5 ori pentru a acorda primul ajutor unor răniţi, a-i scoate de pe pârtie şi a-i transporta până la ambulanţă. Celor 5 schiori li se adaugă alţii, aproape în fiecare zi, care suferă accidentări mai uşoare şi nu se duc neapărat la spital.
Inventarul celor două zile cuprinde un tânăr de 29 de ani din Piatra-Neamţ, care avea o plagă tăiată la mâna dreaptă, un tânăr de 23 de ani din Bacău cu traumatism de braţ drept, o fată de 19 ani din Piatra Neamţ cu traumatism cranio-cerebral şi un copil de 13 ani (participant la concursul de snowboard) cu luxaţie la mâna stângă. Însă cazul care le-a dat emoţii salvamontiştilor a fost al unui bărbat de 29 de ani, care s-a accidentat în jaloanele instalate pe pârtie, pentru a delimita zona de concurs de cea de antrenament.
„Din raportul întocmit de Adrian Alăzăroaie, şeful de tură al echipei salvamont ce deserveşte Cozla, reiese ca snowboarderul, care stăpânea foarte bine tehnicile acestui sport, s-a accidentat în fanioanele de antrenament instalate – după cum am aflat de la conducerea Perla Invest- neautorizat pe pistă, de către o persoană privată”, a declarat Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ.
„Snowborderul s-a ciocnit, se pare, de primele jaloane pe care nu prea avea cum să le observe fiind instalate într-un unghi închis al pantei. În zona de start nu era nimeni şi nici nu există un element de avertizare obligatoriu în astfel de cazuri. Tot din raport reiese că jaloanele obturau aproximativ jumătate din pista de schi Cozla.Instalarea unui sector de jaloane pe o pârtie de schi (publică sau privată) în vederea unui antrenement oficial sau a unei competiţii se face numai cu acceptul administratorului şi implică închiderea temporară a pistei, din cauza factorului mare de risc şi accidentare. Nicăieri în lume nu-s ţăruşi pe pârtie. Păi când vorbim despre un concurent, care vine ca trăsnetul de sus, se face praf dacă nu are echipament cum trebuie. Tânărul ăsta a avut noroc pentru că avea echipament de protecţie cum trebuie, dar oricum când a început să spună că-i amorţesc mâinile şi picioarele, evident că toată lumea s-a gândit la ce-i mai rău. Am discutat cu directorul de la Perla Invest să rezolve problema şi să nu se supere, însă eu pe libertatea şi pe responsabilitatea mea nu fac niciun fel de rabat”.
Până la urmă, accidentatul avea doar o contuzie dorso-lombară şi n-a rămas internat, însă asta nu înseamnă că toţi schiorii pot avea la fel de mult noroc şi că nu trebuie găsite alte soluţii pentru a delimita cele două părţi ale pârtiei. (C. MIRCEA)