Alexandru Acsinte, directorul tehnic al naționalei feminine de handbal U 18 și lector EHF, a anticipat bine când a vorbit de o generație de excepție pe care o pregătește alături de antrenorii Aurelian Roşca şi Gavril Kozma. După ce s-a clasat a 5-a într-un puternic turneu de pregătire, înaintea Campionatului Mondial din Macedonia, ”European Open”, tinerele tricolore au obținut doar un egal, cu Danemarca, în grupe, iar în rest s-a impus meci după meci, urmând să joace astăzi în semifinale. Elev al reputatului tehnician pietrean Otto Hell, Alexandru Acsinte este de părere că ”nu vom ajunge campioni mondiali dacă repetăm antrenamentele Franţei sau Danemarcei, sub nici o formă. Cu cât ne prindem mai repede de asta, cu atât mai bine”. Până la urmă, există un model românesc de succes, care ar trebui actualizat la realitatea de azi a țării noastre.
Noua echipă ”de aur” a handbalului feminin
Junioarele născute în 1996-1997 se anunţă noua echipă de aur a handbalului feminin românesc. Tinerele tricolore defilează în aceste zile la Campionatul Mondial din Macedonia, unde fac ravagii printre adversare. Ultima ”victimă”,a fost Olanda, în sferturile de finală, care s-a bucurat prea devreme că a trimis acasă Ungaria. România s-a impus în stil de mare campioană, cu 36-22, după ce avea deja 10 goluri la pauză, scor: 22-12. Specialiştii spun că tricolorele au înscris un gol la fiecare 100 de secunde și anunţă o generaţie de excepţie, plină de stele în devenire, care va face legea la nivel mondial în următorul deceniu. Adversara din sferturi este Muntenegru. Totuși, directorul tehnic al tinerelor tricolore, nu se entuziasmează ușor.
”Un handbalist de valoare se descoperă şi se formează… modelează, aş spune eu! Calităţile pe care trebuie să le deţină? Ei, aici ar fi de vorbit, dar nu aş spune decât ce au spus mulţi alţi oameni din handbal şi antrenori înaintea mea. Nu vom ajunge campioni mondiali sau olimpici dacă repetăm antrenamentele Franţei sau Danemarcei, sub nici o formă. Cu cât ne prindem mai repede de treaba asta, cu atât vom evolua mai repede”, spune Alexandru Acsinte. Lectorul EHF nu este de acord cu idea ”împrumutului” de tehnicieni străini: ”Eu am încredere în antrenorii tineri pasionaţi. DA, sunt antrenori tineri pasionaţi în România. Nu vreau să intru in detalii sau polemici, dar trebuie încurajaţi, iar ei trebuie să lupte pentru pasiunea lor. Astea sunt vremurile”.
Amintiri cu Otto Hell
Directorul tehnic al naționalei U 18, Alexandru Acsinte nu se sfiește să se dea exemplu pe sine, atunci când vine vorba de muncă pentru titlul de campion al României, împreună cu handbaliștii unei generații de excepție din Piatra Neamț. La capitolul pasiune, Acsinte are deja un model consacrat în materie de antrenorat.
”Păi la treaba asta cu pasiunea şi performanţa trebuie … «umblat». Pasiune a fost şi este. Cu performanţa, însă, avem de discutat. Raportat la amintiri aş vrea să menţionez faptul că DOMNUL Otto Heel a fost cel care ne-a «injectat» pasiunea, iar mai apoi dragostea pentru performanţă. Astfel, nu o să uit antrenamentele de la Sala Liceului Energetic din Piatra Neamţ, de la ora 20 sau 21 şi apoi drumul spre casă. Vara mergeam pe jos, iar iarna Domnul Otto ne ducea pe fiecare acasă cu o Dacia 1100 albastră, în condiţiile în care zăpada era de un metru şi ceva. Toţi cei amintiţi pot confirma spusele mele, inclusiv ceilalţi colegi de generaţie: Roșescu, Pitaru, Marinescu, Miholcă, Cristi Bursuc, Ştot, chiar şi Fermeşanu care este mai mic decât generaţia noastră, şi mulţi alţii, îmi cer scuze că nu-i amintesc aici. Ştiţi când mi-am dat seama de performanţă? În clasa a X-a, când am rămas acasă din cauza unui accident stupid, care m-a ţintuit în spital o perioadă destul de lungă, perioadă în care colegii mei tocmai au venit acasă cu medalia de aur, Campioni Naţionali la Juniori III – Bistriţa Năsăud, 1984. Atunci mi-am dat seama că munca mea, deşi nu eram un «star», ar fi putut fi valorificată, dacă nu aveam ghinionul respectiv. Drept care am muncit din greu pentru a pune la gât urmatoarele medalii de Campioni Naţionali de la Târgovişte 1985, şi Bucureşti 1986”, își amintește Alexandru Acsinte.
Naționala U 18 a ieșit din ”tipare”
Este pentru prima dată în ultimii 7 ani când o naţională de handbal din România ajunge între cele mai bune 4 echipe din lume. Eroina zilei de miercuri se numeşte Bianca Bazaliu, interul stânga al echipei care a marcat nu mai puţin de 12 goluri (!) şi care a împlinit 17 ani chiar în ziua jocului cu Olanda. O generaţie de jucătoare din ţară iese din tiparele obişnuite şi joacă în aceste zile un handbal formidabil, la cel mai înalt nivel, cu soluţii şi pentru situaţiile mai delicate. Este naţionala sub 18 ani, care miercuri s-a calificat triumfal între cele mai bune 4 reprezentative din lume, jucându-se, pur şi simplu, cu adversarele. Echipa pregătită de Aurelian Roşca şi Gavril Kozma, doi antrenori care se mulează perfect pe acest lot, a zdrobit naţionala Olandei. Aurelian Roşca şi-a mobilizat permanent echipa de pe margine, iar România şi-a impus propriul stil, având soluţii aproape la fiecare atac. Naţionala de junioare sub 18 ani a fost o echipă de nota zece pe întreaga durată a jocului.
Chiar dacă a avut 10 goluri avans la pauză, echipa a avut mentalitatea unei formaţii care este candidată la premiul cel mare. Cum este posibil? Explică același Alexandru Acsinte: ”Muncă, multă muncă şi seriozitate. Nu-i aşa că n-am spus nimic nou?! Dar, hai să vă spun ceva nou. Ştiţi ce lipseşte handbalului românesc pentru a fi din nou în glorie? Ceva ce am aflat şi eu acum în ultimele luni de când sunt coleg cu Relu Roşca şi Gavril Kozma, la Lotul României de U18 Fete, ne lipseşte «chestia aia», când vrem să mergem în vestiarul sportivelor să ţinem discursul dinainte de meci, iar când ajungem la uşa vestiarului constatăm cu UIMIRE că jucătoarele cântă imnul ROMÂNIEI”.
Cristi SOROCEANU
