Muzeul Național al Literaturii Române Iași a comemorat, timp de două zile (14 şi 15 iunie) 127 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu, printr-o serie de evenimente culturale, se precizează într-un comunicat de presă al instituţiei muzeale.
Editura Muzeelor Literare a publicat, în ediție bilingvă, română și spaniolă, poemul „Luceafărul”, în traducerea Cătălinei Iliescu Gheorghiu, conf. dr. la Universitatea din Alicante. Traducerea face parte dintr-un proiect mai amplu de promovare a clasicilor români în limbi străine, proiect inițiat de Editura Muzeelor Literare și realizat cu sprijinul rezidențelor FILIT.
Miercuri, 15 iunie, cu începere de la ora 10:30, la Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional De Studii Mihai Eminescu a fost prezentat volumul bilingv “Luceafărul”, alături de alte traduceri în limbile bulgară, franceză și maghiară din opera lui Mihai Eminescu, aflate în portofoliul EML Iași, precum și numărul de primăvară al revistei „Dacia literară”.
Tot miercuri, cu începere de la ora 11:00, la Muzeul „Mihai Eminescu” are avea loc vernisajul expoziției „Eminescu și Junimea”. În continuare, va avea loc programul cultural „Omagiu lui Eminescu”, spectacole de muzică și poezie susținute de elevi din școlile ieșene. Vor participa Școala Generală „D.D. Pătrășcanu” (coordonatori program: prof. Felicia Iacobache și prof. Ion Iacobache) și Colegiul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” (coordonator program: prof. Ștefania Hănescu Țugui).
Pe scena din grădina Muzeului “Vasile Pogor”, cu începere de la ora 18:00, Colegiul Național de Artă “Octav Băncilă”, clasa a X-a, Arta actorului, va prezenta premiera piesei “Povești venețiene”, spectacol-examen pe texte din Commedia dell’ Arte. Spectacolul este coordonat de profesorii Alice-Ioana Șvaițer și Dan Narcis și face parte din stagiunea 2016-2017, susținută de tinerii actori la muzeele literare ieșene, cu intrare liberă.
De asemenea, pe data de 14 iunie, la Muzeul “Mihai Eminescu” a avut loc conferința „Recitind istoria literaturii române de la origini până în prezent, de George Călinescu/Eminescu în viziunea lui George Călinescu”, susținută de Antonio Patraș. (ZCH NEWS)