Primăria Piatra-Neamț a încheiat lucrările de protecție la drumul de acces pe muntele Cozla. Recent a fost turnat stratul final de asfalt pe tronsonul Punct Belvedere (observator) – Platoul Cercul Gospodinelor, componentă a proiectului de investiții „Lucrări antieroziune drumuri și corectare torenți ce afectează siguranța circulației, Parcul Cozla”. Seria de intervenții demarate în 2022, în valoare de 4,1 milioane de lei (fără TVA), a avut ca obiective, printre altele, reducerea eroziunii în adâncime a solurilor și a transportului de aluviuni și reducerea riscului la inundații a zonelor locuite din aval de drum.
În cadrul proiectului s-au luat mai multe măsuri de remediere a drumului de acces:
- s-au amplasat patru podețe tubulare noi pentru dirijarea apelor din șanțuri;
- s-a realizat un baraj de retenție a excesului de precipitații;
- s-au executat ziduri de căptușeală din beton la debleurile abrupte;
- s-au făcut lucrări de refacere a drumului pe toată lungimea, pentru a asigura scurgerea apelor;
- s-a reabilitat și modernizat sistemul rutier în scopul creșterii rezistenței la eroziune și pentru sporirea siguranței circulației.
„Am finalizat două investiții foarte importante pe muntele Cozla, punctul Belvedere și acum drumul de acces. Ambele cu impact la fel de mare și pentru noi, localnicii, și pentru turiști, dar din păcate ignorate de administrațiile din trecut. Cele două proiecte sunt doar începutul strategiei de a pune în valoare Cozla ca unul dintre principalele obiective turistice din Piatra-Neamț, o strategie care continuă cu traseele tematice care se amenajează pe vârf, cu locuri de joacă și labirint, traseele de bicicletă și cele turistice, dar și Grădina Publică „Nicu Albu”, punctul de plecare pentru o drumeție în Parcul Cozla.” a declarat primarul Andrei Carabelea.
Pentru sectorul km 0+000 (punct Belvedere) – 0+417 a fost aleasă soluția unei suprastructuri din mixturi asfaltice, din mai multe considerente. Așa cum poate fi vizionată și acum pe tronsonul Colibele Haiducilor – Belvedere (observator), reabilitat în perioada 2015-2016, piatra cubică s-a uzat, a devenit lucioasă și nu mai are aderență. Expertul tehnic a constatat această stare, dar și faptul că în zonă este o declivitate mare (pantă abruptă), iar perioadele de îngheț-dezgheț duc mai repede la deteriorarea materialului, fapt care a dus la soluția înlocuirii cu strat de asfalt, pe această porțiune care este deschisă circulației rutiere. Piatra cubică există în continuare pe sectorul km 0+417 – 0+890.
Intervenția prin aceste lucrări a fost impusă de faptul că drumul întrerupea scurgerea naturală a apelor din precipitații de pe versantul sudic al masivului Cozla. În plus, drumul nu a avut prevăzute suficiente podețe de descărcare a apelor din șanțuri, iar din cauza traficului greu din perioada de construire a telegondolei și a clădirilor anexe, partea carosabilă a drumului a suferit deteriorări vizibile.
Primăria Piatra Neamț