Municipalitatea, co-organizator ”Camena”

primaria piatra neamtprimaria piatra neamt

În perioada 22 -23 iunie, se va desfăsura cea de-a VI-a ediție a Festivalului Național de Muzică Uşoară pentru Copii “Camena”, la care vor participa copii cu vârste cuprinse între 5 şi 21 de ani din toate regiunile țării. Festivalul, devenit tradiție la Piatra Neamț, este organizat de Liceul de Artă ”Victor Brauner” și dă posibilitatea tinerilor nemțeni să-și promoveze talentul muzical alături de alte talente venite din toate colțurile țării. Pentru buna desfășurare a manifestării, municipalitatea, cu aprobarea consilierilor locali a încheiat un parteneriat cu Liceul de Artă din Piatra Neamț. În cadrul acestui parteneriat contribuţia municipiului Piatra Neamţ va fi de 7.000 lei, reprezentând o parte din cheltuielile organizatorice. Suma va fi alocată de la bugetul local.  Făcându-se parteneri la un astfel de eveniment, Consiliul Local și Primăria Piatra Neamț au avut în vedere promovarea imaginii municipiului Piatra Neamț, dar și promovarea turistică a orașului, luând în calcul că la festival vor sosi tineri, însoțiți de părinți, din toate județele ţării. (I.C.)

Autor:

Ultima ora

Atenție, șoferi! Elicoptere vor survola principalele drumuri din județ

Șoferii din județul Neamț trebuie să fie atenți în...

Bodești Incendiul provocat de la Oșlobeni – raportul polițiștilor

Revenim cu detalii oficiale, de la IPJ Neamț, despre...

FOTO&VIDEO Botoșani. Echipamente noi pentru polițiștii criminaliști

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani...

Suceava. Incendiu puternic la o casă din Hancea

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de 2...

Iași. Camion răsturnat pe DN 24

Un camion care transporta semințe de floarea-soarelui s-a răsturnat...

Suceava. Incendiu la acoperișul unui bloc. Toți locatarii au fost evacuați

Actualizare: „Având în vedere situația creată, prefectul județului Suceava,...