Muncitor captiv într-un şanţ surpat la Bicaz

Un muncitor a fost suprins de surparea şanţului de la lucrarea de aducţiune cu apă din Bicaz. Accidentul s-a petrecut, ieri după-amiază, în jurul orei 16, când angajaţii firmei de construcţii care execută lucrarea tocmai montau ţevile noi. Simultan cu surparea s-a rupt şi o ţeavă veche, aşa că şanţul a început să se umple cu apă. Colegii muncitorului accidentat nu au reuşit să-l scoată la suprafaţă şi au cerut ajutor de la pompierii militari. O oră mai târziu, bărbatul încă avea picioarele prinse sub pământ.

„Este conştient, apa nu i-a trecut de genunchi, se lucrează pentru scoaterea lui din şanţ”, ni s-a comunicat de la dispeceratul ISU Neamţ. Nicolae Sălăgean, edilul Bicazului a precizat că a trimis angajații primăriei să de o mână de ajutor pentru ca șanțul să nu se inunde cu apă și să-i pună viața în pericol persoanei prinse de pământ. „În momentul surpării peretelui de pământ, în șanț erau doi muncitori, dar unul dintre ei a reușit să iasă repede la suprafață fără să fie rănit. Cel de-al doilea a rămas blocat, dar era conștient în momentul în care echipajul ISU a ajuns la fața locului. La locul accidentului am trimis și noi oameni cu o motopompă pentru a ajuta la scos apa din șanț”. (C. MIRCEA; M. TEODOROF)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...