Astăzi se împlinesc 129 de ani de la naşterea unui mare patriot român, născut pe meleagurile nemţene, despre a cărui biografie se ştiu foarte puţine lucruri, numele său fiind vreme de mulţi ani pe o listă a celor interzişi: generalul Dumitru Coroamă.
Născut în satul Răpciune din comuna Hangu, la 19 iulie 1885, viitorul general Dumitru Coroamă va avea un destin tragic. A fost al 8-lea copil din cei 10 (6 fete şi 4 băieţi) ai familiei Toma şi Ecaterina Coroamă. Urmează şcoala primară în satul Schit din comuna Ceahlău, apoi Liceul “Petru Rareş”. Va fi învăţător suplinitor la şcolile din Broşteni, Cotrârgaşi, Frumosu (Dreptu) şi Farcaşa. Urmează Şcoala militară de ofiţeri de infanterie şi devine ofiţer la regimentul 15 Dorobanţi – Războieni Piatra Neamţ. În primul Război Mondial a luptat în prima linie, pe văile Trotuşului, Oituzului şi Uzului, în calitate de comandant al Batalionului 2 Infanterie, fiind decorat cu Ordinul de Cavaler “Mihai Viteazu” (înmânat de generalul Eremia Grigorescu) şi alte decoraţii franceze, engleze şi ruseşti şi înaintat în grad. După război revine la Piatra Neamţ, ajutor de comandant al Garnizoanei, apoi comandant. A luat parte cu regimentul său la manevrele militare regale din anii 1932-1933 şi este avansat în grad de Carol al II-lea, devenind general de brigadă.
Fiind Comandantul Diviziei de Gardă Regală în 1940, refuză să tragă în legionarii răsculaţi împotriva lui Carol al II-lea: “Majestate şi domnule general, nu pot să execut acest ordin de a trage în tineretul ţării”. Generalul din faţa sa era Ion Antonescu, pe care îl chemase Regele la Bucureşti de la Bistriţa, Vâlcea, unde era cu domiciliu forţat şi îl numise prim-ministru. În acestă situaţie, nici Antonescu nu a tras, evitându-se astfel un dezastru naţional. Nu a participat la războiul împotriva Rusiei sovietice, aflându-se în dezacord cu gen. Ion Antonescu, gen. Coroamă susţinând războiul cu toate forţele doar până la Nistru, iar dincolo de el, doar cu un corp expediţionar. Întrucât cei doi generali nu au căzut de acord, Coroamă şi-a dat demisia din armată şi se retrage la Piatra Neamţ, după ce fusese trimis de Antonescu la Iaşi, la comanda Armatei a IV-a şi unde va sta până la rebeliunea legionară. De aici va începe calvarul său, care va dura până la moarte.Însă va suporta cu demnitate atât persecuţiile din timpul dictaturii Carliste, ale dictaturii Antonesciene iar mai pe urmă pe cele din timpul lui Petru groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej. În mai 1948 este arestat odată cu arestările masive de legionari de către regimul comunist şi condamnat. Deţinut întâi la Jilava, apoi transferat la Ocnele Mari, cu un lot de legionari fruntaşi (printre care: Alexandru Constant, Ion Dumitrescu-Borşa, Ion Victor Vojen, Petre Ţuţea). Apoi este transferat la Aiud de unde este eliberat după un total de opt ani de detenţie.
Iată ce povesteşte alt deţinut politic, Virgil Mateiaş, despre generalul Dumitru Coroamă: ”Se mai aflau pe atunci la Ocnele Mari, generalul Dumitru Coroamă, care fiind pus să muncească în frig, în spălătorie cu apă pe ciment, a paralizat. Era umilit de un sublocotenent ţigan care striga, drepţi, culcat şi-l împingea sub prici, lovindu-l cu cismele. Eu şi cu acest nobil general eram sortiţi să curăţăm closetele în miezul nopţilor. Mai erau acolo şi prof. universitar fost ministru, Mihail Manoilescu, Mihai Popovici, Leucuţia şi Solomon, miniştrii ţărăniştii, Petre Pandrea, şi dintre social-democraţii lui Titel Petrescu erau câţiva în frunte cu Vinogradschi”.
Un alt camarad de temniţă care a suferit la Penitenciarul Ocnele Mari din Vâlcea îşi aminteşte: “Un bătrânel scund, blând, plăcut, sfătos. Nu era în stare să supere pe cineva. Ne îndemna la linişte şi pace. Nu vorbea niciodată despre el. A avut parte de umilinţe groznice din partea unui sublocotenent al cărui nume nu-l ştiu. Când era acesta de serviciu, avea o plăcere diabolică să facă culcări cu generalul în văzul tuturor. Şi bietul om executa, spunându-ne că nu te poţi pune cu nebunii”. Generalul a fost trimis la închisoarea Văcăreşti, de unde a fost eliberat, pe data de 19 iunie 1954. A fost bătut şi jignit în penitenciarul Suceava, în beciurile Ministerului de interne, penitenciarele Jilava, Aiud, Gherla, Ocnele Mari, Văcăreşti.
După eliberare se stinge din viaţă ca urmare a nenumăratelor chinuri suferite în închisorile comuniste, fiind paralizat şi bolnav. În cel mai crud dispreţ faţă de o personalitate de talia acestui general care fusese comandantul Gărzii Regale, la eliberare a fost adus cu o dubă a MAI şi lăsat bolnav la o rudă în Bucureşti. Aici a şi decedat. În anul 1964, rudele i-au adus osemintele la Piatra Neamţ şi le-au depus la cimitirul “Eternitatea”. La ceremonia de depunere a osemintelor au participat, discret, în ţinută civilă, generalii Nicolae Dăscălescu şi Ilie Creţulescu, dar şi câţiva ofiţeri de securitate în civil, care au monitorizat toată această ceremonie religioasă. (N. SAVA)
