„Mulți elevi din clasele cu profil tehnologic nu-și doresc bacalaureatul.” – Viorel Stan, inspector școlar general

stanDirectorii liceelor din Neamț vor fi convocați, la sfârșitul acestei luni, de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Neamț, ca urmare a rezultatelor negative înregistrate la simularea bacalaureatului. Scopul întâlnirii, așa cum spun aceștia, este acela de a stabili planuri remediale, în contextul în care, la simulările din acest an, dintre cei care au participat la teste (elevi de clasa a XII-a), doar aproximativ 39% au obținut media de trecere. „Se impune să avem această întâlnire. În primul rând, pentru că trebuie să stabilim niște planuri remediale, însă la fel de important este să definim statutul unor unități de învățământ, în care va predomina învățământul profesional. În clasele de liceu, cu profil tehnologic, s-a dovedit că mulți elevi nu-și doresc bacalaureatul, ci, mai degrabă, o atestare a calificării lor”, a precizat prof. Viorel Stan, inspector școlar general al ISJ Neamț. Întâlnirea va avea loc în 31 martie, la Liceul Tehnologic Economic-Administrativ, din Piatra-Neamț, iar la aceasta sunt așteptați reprezentanții celor 35 de unități, cu învățământ liceal, din județ. Reamintim că, la propunerea Ministerului Educației, la începutul lunii mai, liceenii ar trebui să treacă printr-o nouă simulare de bacalaureat. (M.T.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...