Mugur Cozmanciuc: Noua legislație privitoare la pensiile militarilor, un gest reparatoriu al Parlamentului

cozmanciucVotul de astăzi dat în Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților în legătură cu proiectul de lege privitor la pensiile militarilor reprezintă un gest de normalitate și o reparație morală.

Este important ca sistemul de pensii din acest domeniu să nu aibă o coloratură politică. Pensiile pentru categoriile de persoane care au lucrat în sistemul de apărare, interne și ordine publică trebuie să fie la un nivel care să arate respect față de modul cum și-au exercitat meseria.

Baza de calcul a pensiei se va raporta la media veniturilor obținute în ultimele șase luni, medie la care se va adăuga un spor, iar acest lucru vine tocmai pentru a determina realizarea unor pensii decente.

Consider că acest proiect de lege reprezintă și o motivație pentru cei care aleg o carieră sau activează în aceste domenii determinate pentru securitatea națională, iar Parlamentul, prin Camera Deputaților ca for decizional pe această speță, trebuie să dea dovadă de responsabilitate față de militari.
Mugur Cozmanciuc, deputat PNL, membru în Comisia de apărare, ordine publică și siguranță națională a Camerei Deputaților

30. 05.3015

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...