40 de traficanţi de droguri „adunaţi” de DIICOT

diicotSub coordonarea procurorilor DIICOT Botoşani, în dimineaţa de 30 iunie, s-au făcut 23 de percheziţii domiciliare în municipiile Botoşani (20), Suceava (2) şi Iaşi (1), cu scopul de a destructura mai multe grupări infracţionale organizate, formate din 40 de persoane,  „specializate în trafic de droguri de risc şi de mare risc, precum şi de  produse susceptibile de a avea efecte psihoactive”.

Anchetatorii au date conform cărora, din anul 2013 încoace, în Botoşani a funcţionat o reţea, bine organizată, care a desfăşurat „în mod repetat, activităţi de procurare, transport, ambalare, deţinere în vederea vânzării, distribuţie şi vânzare, fără drept de droguri de risc şi de mare risc, precum şi de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, obţinând importante foloase materiale fără a ţine seama de efectul nociv asupra sănătăţii consumatorilor”.

Ca orice grupare de acest gen, reţeaua avea două paliere (unul de organizare şi coordonare, iar celălalt de execuţie), iar cu timpul s-a dezvoltat şi o a doua reţea, organizată după acelaşi model.

„Drogurile şi substanţele cu caracter psihoactiv erau comercializate cu sume cuprinse între 60 şi 100 lei/gram, pe raza municipiilor Botoşani şi Suceava, în regim stradal pe bază de comenzi telefonice”, se arată în comunicatul DIICOT. „În cauză au fost identificaţi peste 60 de consumatori. La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Botoşani vor fi audiate  75 de persoane. La acţiune au participat ofiţeri de poliţie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani, Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava şi Iaşi,  Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi – Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani, Serviciului Judeţean Anticorupţie Botoşani şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani, cu suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi cu sprijinul Jandarmeriei Române”.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...