Implicare Carpatcement în dezvoltarea comunităților din Neamț

carpatcementEZ45S73U
Sfatul Bătrânilor

Carpatcement a terminat luna trecută prima sesiune de consultări din acest an cu liderii formali și informali din comunitatea aflată în jurul fabricii de ciment din Tașca. În 27 mai, reprezentanți ai presei, ai autorităților locale și județene, lideri de opinie din Tașca și împrejurimi s-au reunit în cadrul celor două proiecte ale Carpatcement – ”Sfatul Jurnaliștilor” și ”Sfatul Bătrânilor” – pentru a discuta despre cum fabrica și comunitatea pot conlucra și crește în continuare. În cadrul consultărilor reprezentanții Carpatcement au prezentat soluțiile generate de ultima întâlnire, cât și proiectele și acțiunile care au răspuns unor nevoi urgente ale comunității. Printre acestea se numără sponsorizările pentru creșa din Bicaz, sprijin în redeschiderea Spitalului din Bicaz (singurul din zonă), sponzorizări în materiale de construcții (spre exemplu, pentru finalizarea construirii bisericii din Tașca). Printre prioritățile de pe lista companiei s-au aflat promovarea spiritului civic și al antreprenoriatului local prin proiectele „Tinerii Gardieni ai Mediului” – inițiativă de implicare a tinerilor din localitate în procesul de monitorizare a indicatorilor de mediu din fabrică – și „Ora de Voluntariat” – program de încurajare și sprijinire a voluntariatului în rândul liceenilor. Totodată, așa cum au anunțat reprezentanții Carpatcement, programul de ucenicie care se desfășoară în fabrica de ciment continuă să fie unul dintre cele mai de succes proiecte locale ale Carpatcement, acesta fiind lansat în urma unei ediții anterioare a „Sfatului Batrânilor”. În următoarea perioadă compania va analiza problemele și oportunitățile semnalate atât de către jurnaliștii din județul Neamț, cât și de membrii „Sfatului Batrânilor”, pentru a putea găsi un drum comun spre un viitor mai bun. „Sfatul Bătrânilor” și „Sfatul Jurnaliștilor” se desfășoară de două ori pe an și au fost inițiate în 2012, fiind, până în prezent, o dovadă de comunicare și implicare în dezvoltarea comunităților în care compania deține fabrici. (ZCH)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...