Polițiștii de frontieră de la Răducăneni (Iaşi) au reţinut, marţi, 8 noiembrie, doi cetățeni din Republica Moldova, care au intrat ilegal în România, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi.
“În jurul orei 2:00, în cadrul unei acțiuni specifice, polițiștii de frontieră au observat, pe direcția localității de frontieră Gorban, două persoane, a căror prezență în zonă li s-a părut suspectă la acea oră. Imediat, s-a procedat la somarea prin voce a persoanelor în cauză, dar, deoarece acestea nu s-au supus, lucrătorii noștri au executat 4 focuri de armă în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale. Astfel, au fost reținuți doi bărbați identificați ca fiind cetățenii din Republica Moldova Ion P. și Ștefan B., ambii în vârstă de 24 de ani, care intraseră fraudulos în țară trecând râul Prut”, a declarat comisar Mihaela Denis Lazăr, purtător de cuvânt al ITPF Iaşi.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în baza Acordului de Readmisie, tinerii vor fi predați autorităților de frontieră din Republica Moldova, pentru continuarea cercetărilor. (ZCH NEWS; FOTO: ITPF Iaşi)