Moarte năprasnică pentru un consilier local, proprietar de fermă

Vasile Iorga din Gherăești a încetat din viață, în ziua de 23 mai, la doar 45 de ani. După un eveniment, petrecut pe un drum agricol și neelucidat încă. Ceea ce au văzut martorii și au stabilit și polițiștii după cercetările la fața locului a fost că bărbatul a căzut de pe proțapul unui trailer și a fost călcat de remorcă. Tractoristul, care are 38 de ani, este cercetat acum pentru

ucidere din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat şi conducere fără permis.

Gura satului, însă, spune că este foarte posibil ca Vasile Iorga să fi fost mort înainte ca remorca să treacă peste el, dar acest lucru se va stabili cu certitudine abia mâine, 25 mai, când se va face necropsia. El era cardiac cu probleme severe, cu infarct de miocard în antecedente, iar în ultimele două zile înainte de a muri a fost la ierbicidat și probabil că substanțele toxice l-au afectat.

”Lumea spune că i-a bătut în geam băiatului și i-a spus să oprească fiindcă-i este rău, dar imediat a și căzut”, ne-a declarat un consătean de-al lui Vasile Iorga. ”Era om bun și serios, consilier la primărie, om cu 100 de hectare de pământ, avea și fermă de viței și se împăca cu toată lumea. Mergea și ara la toți moșnegii și-i aștepta cu banii până luau pensia, era om legat de pământ, îi plăcea să fie toate făcute la timpul lor. Am auzit că tractoristul are dosar penal că nu are permis, dar la țară nu cred să fie mulți tractoriști cu permis. Și asta e cea mai neimportantă problemă. Jalea e că s-a dus un om încă tânăr și de treabă”.

C.M.

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bărbat căutat de polițiști după ce a retras ilegal bani de la un ATM din Piatra Neamț

Un bărbat este căutat de polițiști după ce ar...

Regiunea Nord-Est sub coduri colorate de vreme rea

În ultima decadă a lunii aprilie vreme nu dă...

Percheziții DNA în 69 de locații din mai multe județe

Direcția Națională Anticorupție (DNA) derulează pe 22 aprilie o...

Piatra-Neamț. Câine salvat dintr-un puț de 2,5 metri

Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au...

Incendiu într-un apartament din Piatra Neamț cauzat de o lumânare

O lumânare lăsată nesupravegheată a cauzat un incendiu într-un...

Regiunea Nord-Est sub coduri colorate de vreme rea

În ultima decadă a lunii aprilie vreme nu dă...

Percheziții DNA în 69 de locații din mai multe județe

Direcția Națională Anticorupție (DNA) derulează pe 22 aprilie o...

Piatra-Neamț. Câine salvat dintr-un puț de 2,5 metri

Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au...

Incendiu într-un apartament din Piatra Neamț cauzat de o lumânare

O lumânare lăsată nesupravegheată a cauzat un incendiu într-un...

Undă verde pentru procesul primului deces cauzat de stupefiante în Neamț

Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat definitiv pe procedura...

Atenție, șoferi! Restricții de trafic pe DN 15, în județul Neamț

Începând de astăzi, 22 aprilie, au început lucrările de...

În Regiunea de Nord -Est, vremea continuă să fie rece dimineața și seara

Deși în marea majoritate a țării meteorologii anunță o...