Un bărbat care s-a urcat la volan și a gonit cu aproape 120 km/h, apoi a vrut să cumpere indulgența polițiștilor care l-au tras pe dreapta, a fost condamnat la un an și 4 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. El trebuie să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității și are de respectat o serie întreagă de obligații.
“Atrage atenția inculpatului că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere de 2 ani, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, obligaţiile stabilite, sau dacă săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei de 1 (unu) an şi 4 (patru) luni închisoare . În temeiul art. 290 alin. 5 Cod penal, dispune confiscarea de la inculpatul F.G., în folosul statului, a sumei de 200 euro, sau echivalentul în lei la data executării“, conform Tribunalului Neamț.
Fapta a avut loc pe 15 august 2021, la Petricani, când bărbatul a fost surprins de un echipaj de polițiști circulând cu o viteză de 118 km/h în localitate. Șoferului i s-a adus la cunoștință că va fi sancționat cu 1.305 lei amendă, plus suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile. El i-a rugat pe polițiști să nu-l lase fără permis, pentru că e șofer și pierde serviciul. A crezut că este mai convingător dacă oferă 100 de euro, cum știa că este cutuma în județ. Oferta a fost declinată, moment în care a plusat și a oferit 200 de euro. Incidentul a fost înregistrat de echipaj. (G.S.)