Farmece de altădată pentru dragoste
Mătrăguna era, alături de hrean, foarte întrebuințată pentru vrăjile de dragoste. Regula spunea că, la ivirea zorilor zilei, două fete să pornească, pe nemâncate, în cea mai mare taină. Odată ajunse, după ce mătrăguna era găsită, ele se dezbrăcau și, goale, se aplecau de trei ori până la pământ înspre răsărit, înconjurând-o de tot atâtea ori. Mătrăguna era scoasă apoi cu sapa și culcată spre răsărit. În groapa formată se punea pâine, sare și un ban de argint reprezentând plata ei, pentru că altfel nu-i de leac și se răzbună.
O altă variantă, specifică sărbătorilor antice ale iubirii consta în practicarea unor jocuri ale dragostei de către fetele care mergeau să culeagă planta magică.
Când se duceau să culeagă planta menită unei vrăji de trezire a dragostei, fetele plecau spre miezul nopții, goale și despletite, îmbrățișându-se și sărutându-se tot timpul, până la locul unde creștea mătrăguna. Când ritualul era condus de o bătrână, aceasta rostea formulele magice în apropierea mătrăgunei, în timp ce însoțitorii ei mâncau, beau, își spuneau vorbe de dragoste, se îmbrățișau și se sărutau.
Cei „cuminți” practicau un ritual frumos. În ajunul sau în ziua cununiei, dis-de-dimineață, mirele și mireasa se scăldau într-o albie anume confecționată sau se duceau la o apă curgătoare, deoarece se spunea că nu este bine să se cunune nescăldați. În scalda, care era făcută din apă neîncepută, se punau bani din argint, lapte dulce, un fagure de miere și flori mirositoare, mai ales busuioc, pentru ca viața lor să fie plină de bucurie și dragoste ca busuiocul, curată ca argintul și laptele și dulce ca fagurele de miere.
Cum puteai „repara” o relație dacă aveai probleme
Dar mătrăguna nu era folosită numai în practicile magice de potențare a dragostei. Ea era cunoscută și ca remediu puternic în vederea „reparării“ unei relații, astfel că apare și în practicile care au ca scop întoarcerea dragostei întoarcerea atenției/privirii bărbatului iubit către fată.
Diferența dintre cele două practici magice era dată de actele componente ale ritualului, care era constituit din numeroase elemente de magie. „Fetele sau femeile tinere mergeau câte două, în miezul nopții, goale și despletite, îmbrățișate și sărutându-se tot drumul, până la locul mătrăgunei. Se duceau apoi la moară, furau cu mâna întoarsă făină, pe care o cerneau printr-o sită întoarsă. Cu această făină, mătrăgună și miere făceau o pastă pe care o lăsau să se acrească. Se pune apoi fie în țuică, fie în ceai, fie în cafea, fie într-o plăcintă pe care o ofereau flăcăului pentru a-i trezi dragostea“, descria M. Eliade.
Obiectele ce se întrebuințau de fermecători era, în genere, cât se poate de curate. „Plantele mirositoare aveau ca scop mai mult de a atrage, a fermeca, a fura mințile cuiva, ca pe urmă să iubească și să vorbească numai cu acela care i-a făcut de dragoste, nicidecum însă a-l nenoroci”, povesteau femeile fermecătoare.
„Desfacerile” aveau, de regulă scopul de a depărta de la sine toate vrăjile și farmecele, adică toate făcăturile, toată mânia, urgia și urâciunea, toată dragostea și iubirea impusă cu de-a sila ori de a se face pe sine plăcut înaintea altora.
Superstiții de dragoste
Pentru cine visează ancoră înseamnă speranță. Dacă se visează aruncând-o în apă înseamnă nevoi și pericol, iar dacă se visează scoțând ancora din apă e semn de reușită în dragoste, cununie.
În vrăjile de dragoste, se folosea apă specială formată astfel: fata sau flăcăul, în ziua Sfântului Gheorghe, lua apă dis-de-dimineață într-o sticlă, în care turna trei linguri de apă din locul unde se îmbină două pâraie, alte trei linguri din locul unde „se întoarce” apa, trei linguri dintr-un vas scos în curte la amiază, ca să fie văzut de soare.
Pentru a obține „busuiocul dragostei”, acesta trebuie semănat, udat, cules și păstrat după anumite reguli. Se crede că fata care poartă acest busuioc în sân, la brâu sau în păr, va avea noroc și va fi îndrăgită de feciori și, firește, se va căsători.
Prin unele sate, fetele și feciorii spălau icoana Sfintei Marii cu busuioc, pentru a avea parte de dragoste.
În unele cazuri, descântecul de dragoste era rostit deasupra unei căprioare făcută din cârpe. Textul era rostit de trei ori, timp în care căprioara era jucată pe mână, după care era aruncată pe o apă curgătoare.
Superstiții de Dragobete
Se spunea că, cel ce lucrează în ziua lui Dragobete va ciricăi ca păsările toată viața. La multe femei care n-au ținut Dragobetele le-a ciricăit continuu în cap, iar altele au rămas văduve.
Neținând ziua dragostei, se stricau ouăle sub cloști și nu scoteau pui, ciricăiau unele babe.
Bătrânii spuneau că de Dragobete nu trebuie să te cerți cu soția în casă și nici c-o altă femeie, că-ți merge rău.
Prin unele părți oamenii nu lucrau, fiindcă se temeau ca păsările să nu le mănânce porumbul, când se coace vara.
Cine lucrează în această îi spuneau bătrânii că îi mănâncă păsările semănăturile.
Nu se lucra nimic, crezându-se că e rău de friguri. La Dragobete țărăncile, ca să nu prindă soarele pe copiii lor, le legau de gât un șinorel din arnici roșu împletit cu bumbac alb.
Fetele făceau mărțișor c-o para de argint, la gât. Se spunea că Dragobetele te ferește de arsuri.
