Proiectul legii salarizării a scos ambulanțierii în stradă – o acțiune de protest are loc pe 11 iunie la București

Ambulanțierii din toată țara protestează pe 11 iunie în cadrul unei acțiuni care are loc cu începere de la ora 10:00 în fața Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii. Nemulțumirile lucrătorilor din acest domeniu sunt legate de proiectul legii salarizării prin care s-ar reduce sporurile și implicit veniturile angajaților. La acțiunea din Capitală este câte o delegație majoritatea județelor țării, inclusiv din Neamț.

„Un număr de 20 de salariați din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Neamț ne-am alăturat colegilor din toată țara la acțiunea din 11 iunie. Fiecare județ are delegații sindicale similare ca număr de sindicaliști, cu excepția SABIF de unde vin cam 200 de colegi. Toți suntem în timpul liber, nu în timpul serviciului, astfel că activitatea SAJ Neamț nu este afectată. Este vorba de o acțiune de protest autorizată de două ore, cu începere de la ora 10:00, câte o oră în fața celor două ministere, Muncii și Sănătății”, a declarat Florin Gust, lider de sindicat în cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Neamț.

Acțiunea a fost determinată de proiectul de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care prevede reducerea unor sporuri esențiale, precum cele pentru ture, gărzi, zile de repaus și condiții periculoase. Sindicaliștii susțin că noii coeficienți de salarizare nu ar asigura menținerea veniturilor actuale pentru o parte semnificativă a personalului, în lipsa unor majorări solicitate.

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    Actualizare: ISU Neamț transmite în jurul orei 18.30 că incendiul din masivul Ceahlău...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...

    FOTO. Neamț. Zilier căzut cu capul într-un șanț

    Un bărbat care lucra cu ziua în curtea unui sătean din Oșlobeni, comuna...

    VIDEO. Măsuri de siguranță sporite la Iași de Hramul Sf. Cuvioase Parascheva

    Începând de joi, 8 octombrie 2026, Iașul devine locul de întâlnire al pelerinilor...

    „Zboruri”, concert, joi seară, la Cafeneaua Monotua din Piatra-Neamț

    Trei muzicieni din zone diferite — folk, etnojazz, muzică clasică și jazz —...