mircea-ciacaru

– De când n-aţi mai fost pe la casa părintească, de când n-aţi mai fost pe la Cluj?

– Sunt doar născut la Cluj, dar eu sunt timişoarean. Tatăl meu, ofiţer fiind, a circulat foarte mult. Stătea o jumătate de an într-un loc, un alt an în alt loc şamd. Deci, doar din întâmplare sunt născut la Cluj. După un an de la naşterea mea, ne-am mutat la Timişoara. Mă consider timişorean, nu clujean. La Cluj am mai fost doar de două ori în viaţă: în timpul facultăţii, într-o excursie de studii, cum se făcea la sfârşitul fiecărui an, apoi am mai trecut prin Cluj atunci când am plecat spre Olanda şi Germania.

– Chiar aşa?

– Chiar aşa…

– Ziceam că, ardelean fiind, ar trebui să vă atragă mai mult Ardealul…

– Fiind stabilit aici în Moldova, acolo sunt acum doar musafir. Mă duc cu drag în Timişoara, dar practic nu am acolo rude la care să mă duc, părinţii mei fiind înmormântaţi la Piatra Neamţ, iar singurul frate pe care îl am este stabilit la Braşov. Anul viitor vor fi 50 de ani de la terminarea liceului şi deja am fost anunţat să fiu pregătit pentru întâlnire. Am rămas puţini, dar colegii mei din Timişoara se întâlnesc în prima zi de joi din fiecare lună. Mă sună şi pe mine, vorbesc cu ei, îmi trimit apoi imagini de la întâlnirea lor…

– Ce va cuprinde expoziţia aceasta de astăzi?

– Expoziţia va avea un grup de vreo 6 portrete diferite; un alt grup de 6 lucrări din ultima generaţie şi câteva, ceva mai multe, compoziţii. Vor fi circa 20 de lucrări. Câteva dintre ele au figurat şi în alte expoziţii dar nu au făcut parte niciodată dintr-o personală de-a mea.

– Probabil va fi în expoziţie şi acest portret al părintelui Iustin pe care îl vedem aici…

– Da. Aceasta e ultima lucrare cu părintele Iustin. Prima lucrare legată de părinte a fost o compoziţie mai mărişoară în care părintele era alb, pe un fundal alb, singurele elemente care se distingeau puţin erau chipul şi mâinile, mâinile care ţineau o carte. Din păcate nu am reuşit să fac o poză a acestui tablou. Întâmplarea a făcut ca cineva să o cumpere direct din expoziţie şi i-a dăruit-o părintelui acum vreo câţiva ani. Atunci n-am apucat să o fotografiez; azi am prezentat-o şi a doua zi mi-au şi luat-o şi au plecat cu ea. Mi-aş fi dorit să am măcar o fotografie cu acest tablou… Nu am reuşit…

– Dar puteţi merge o dată la mănăstirea Petru Vodă să-i faceţi o poză… E atât de simplu…

– Am încercat… Am vorbit chiar cu câţiva preoţi de acolo. “Nu există, nu am văzut, nu cunoaştem un asemenea tablou”, venea răspunsul. Prin altcineva, un prieten de-al nostru comun, am aflat apoi că lucrarea a fost o perioadă în chilia părintelui, dar au luat-o din chilie şi au dus-o în altă parte. Probabil tot undeva la mănăstire dar în alt loc. Unde, nu se ştie. Trebuie să-ţi mărturisesc faptul că atunci când am ajuns pentru prima oară la Petru Vodă am avut – poate ca mulţi alţii – nişte simţiri pe care nu le-am mai trăit niciodată. Când am ajuns acolo la părintele am simţit că am intrat parcă în o altfel de atmosferă, o altă lume, o altă lumină. Nu îmi puteam explica foarte concret ce e, dar m-am simţit extrem de uşor şi cu mintea foarte limpede. Nu l-am atins pe părintele Iustin niciodată, nu am discutat cu Sfinţia Sa niciodată, doar l-am văzut de la distanţă. M-a impresionat puternic. Şi, de atunci i-am făcut vreo 4-5 portrete. Mai văd unele portrete pe aici… După cum vezi, nu lucrez portrete simple ci doar în compoziţie… De când am venit din Grecia – unde am fost într-un sat de pe malul Mării Egee – lucrez zi lumină. E obositor, dar e o oboseală plăcută.

A consemnat Nicolae SAVA

Articolul precedentCUVÂNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ SPIRITUALĂ AL ZILEI
Articolul următorTupilați: Căminul cultural, mândria comunei