O adolescentă în vârstă de 16 ani, din București, a decedat în condiții neelucidate încă în locuința unui tânăr de 19 ani din localitatea Dumbrava Roșie.
Tragedia a avut loc în noaptea de 30/31 iulie când mama tânărului a cerut ajutor la numărul unic de urgență 112, apelul fiind înregistrat în dispecerat în jurul orei 01:40. S-a reclamat că minora a suferit o puternică hemoragie vaginală, iar primii care au intervenit au fost salvatorii de la Ambulanța Neamț. Cu toate eforturile depuse, copila s-a stins în scurt timp. „Echipajul medicical sosit la fața locului a găsit minora în stop cardio-respirator, cu hemoragie genitală și chiar dacă au fost aplicate manevre de resuscitare, nu a răspuns fiind declarat decesul”, a spus Radu Roibu, purtător de cuvânt al Ambulanței Neamț.
Ancheta este efectuată de oamenii legii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Neamț. „Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că este vorba despre o minoră în vârstă de 16 ani, din București. Corpul acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, anunță Poliția Neamț.
(G.S)
Mare durere pt părinți.Am cunostinte vecini cu părinții..era singurul lor copil.Acesti consumatori de droguri trebuie stârpiți definitiv din orașul nostru.Iar elevii care abandonează învățământul obligatoriu trebuie băgați cu toții într-un centru de reabilitare…