Ministrul Transporturilor, Dan Șova, a fost prezent în aceste zile la Roman, unde spune că s-a întâlnit cu mai mulți oameni de afaceri, cărora le-a promis că, până cel târziu la finele lui 2015, vor începe lucrările la două autostrăzi ce vor traversa județul Neamț. Chiar dacă traseul celor două coridoare Ungheni – Târgu Neamț – Târgu Mureș și Bacău – Roman – Pașcani – Siret sunt creionate, ministrul Șova atrage atenția celor ce vor să investească în achiziția de terenuri în zonă că nu vor face deloc o afacere, prețurile pentru expoprieri fiind foarte mici. Alte două promisiuni, dar pentru anul curent, vizează modernizarea DN15D Roman – Piatra Neamț și a podului de la Bicaz.
Bacău-Siret și Ungheni-Târgu Mureș
“Din păcate, din ‘90 regiunea Moldova, din punct de vedere a infrastructurii mari rutiere, a fost în afara preocupărilor guvernanților. După ce în perioada 2007-2013 au fost investiți bani în coridorul 4 și regiunea Transilvania, cred că a venit rândul Moldovei. Vom închide coridorul 4 Sibiu-Pitești. Vom asigura și unirea prin autostrăzi a celor trei provincii până în 2018, atunci când vom sărbători 100 de ani de când existăm ca stat național. Am găsit fondurile pentru 2014-2020 și pentru tronsonul Sibiu-Brașov, dar și Brașov-Bacău”, a spus ministrul transporturilor.
Județul Neamț va fi traversat de două autostrăzi, una care va trece pe lângă Târgu Neamț și una care va viza Romanul. Studiile de fezabilitate se vor realiza anul acesta, spune ministrul Șova.
“Se dă drumul la Iași-Târgu Mureș și la autostrada Ploiești până la Siret. Județul Neamț va avea două autostrăzi. Vorbim de coridorul 9 Bacău – Pașcani – Suceava – Siret, autostradă ce se va construi la 5- 6 kilometri de Roman. Dacă vă uitați pe SEAP (Sistemul electronic de achiziții publice), vedeți că proiectele pentru studiile de fezabilitate Bacău-Pașcani și Pașcani-Siret sunt publicate, având termen de depunere a ofertelor 16 iunie. Pentru cele două studii sunt alocați 5,5 milioane de euro. De astăzi (vineri, 23 mai), se va urca pe SEAP studiul de fezabilitate pentru autostrada Ungheni-Iași-Pașcani-Târgu Neamț și merge către Târgu Mureș. Orașul Pașcani va fi nod de autostrăzi. Studiile de fezabilitate au termen patru luni, iar de anul viitor vom organiza licitațiile pentru lucrări”, a declarat ministrul Șova, precizând că lucrările efective sunt preconizate a începe la finele lui 2015.
Acesta spune că în urma discuțiilor cu Regionala Iași, se va finaliza lucrarea de modernizare a drumului Roman – Piatra Neamț. “Pe programul finanțat de Banca Europeană de Investiții, vom avea de luna viitoare finanțare pentru podul de la Bicaz. Îmi doresc sincer să fac aceste proiecte, pentru că sunt legat, prin tatăl meu care este din Piatra Neamț, de acest județ”, a mai spus ministrul.
Bani puțini la expropriere
În ceea ce privește despăgubirea cetățenilor care au terenuri pe unde vor trece autostrăzile, ministrul Șova a declarat că, în opinia sa, proprietarii nu numai că nu vor face o afacere, dar riscă să ia mai puțini bani decât atunci când au cumpărat pământul. Ministrul Șova a explicat că, în 2014, sumele acordare la expropriere sunt de câteva sute de ori mai mici decât cele plătite în urmă cu 20 de ani. Iar nemulțumiții sunt trimiși în instanță.
“Inginerii vor stabili exact pe unde va merge autostrada. Terenurile se vor expropria de-a lungul coridorului pe 70 metri lățime. Se plătesc despăgubiri, iar nemulțumiții se pot adresa în instanță. Unii obțin o sumă mai mare, alții nu. Banii pentru exproprieri sunt luați în calcul. Azi – dacă cineva vrea să piardă bani – își cumpără terenuri pe unde va trece autostrada și va afla că primește de la Ministerul de Finanțe mai puțini bani decât a dat pe el. Valoarea se stabilește de Ministerul de finanțe și nu mai poți opri investiția, se intră cu excavatorul, eventual ți se dă un termen pentru demolarea construcțiilor. Vă dau un exemplu. Dacă în 1990 pe un metru pătrat s-au plătit 400 dolari, acum propritarul ar primi doar 2 euro. Sunt regulile impuse de UE. Nu te mai îmbogățești, eventual pierzi. Dacă mă întrebați pe mine, cred că va primi mai puțin decât cât a dat pe teren”, a mai precizat ministrul Șova.
Claudia MATEI





