0:00

Europarlamentare 2014 Piatra Neamţ: Fără chef de vot, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Temperaturile ridicate și profilul unei duminici liniștite în familie nu i-a determinat pe pietreni să meargă la vot. Cel puțin nu în prima parte a zilei, când fiecare și-a găsit fel de fel de preocupări, mai puțin cea de a-și exercita dreptul la vot. Pietrenii nu s-au înghesuit la secțiile de votare, iar partidele politice abia dacă își deschiseseră porțile sediilor, în jurul orei 10 dimineața. Doar câțiva pensionari, grăbiți să prindă slujba de duminică, de la început, au trecut pragurile secțiilor de votare chiar la deschiderea urnelor.

”Am votat deja, poate ne măresc ăștia pensiile. Cine știe. Acum mă duc la biserică”, a spus un pensionar din cartierul Dărmănești.

Câteva străzi mai încolo, membrii secțiilor de votare își așteptau liniștiți ”clienții”. Nici în cartierul Mărăței nu era mare agitație. Indiferent de vârstă oamenii se îndreptau mai degrabă spre piață să-și facă cumpărăturile necesare petrecerii duminicii în aer liber.

”Alegerile pot să mai aștepte. E timp până diseară. În plus nici nu știm exact ce avem de ales. E păcat de vremea asta bună, să nu ieșim la iarbă verde”, a declarat M.I, locuitor al municipiului Piatra Neamț.

”Plecăm la un grătar. Avem timp și de votat. Mai pe seară, că e deschis până la nouă”, a mai spus C.F, din Piatra Neamț.

Alții care nu au vrut să se bucure de aerul curat din ștrand, au preferat să se plimbe prin parcul central din municipiul Piatra Neamț. Festivalul ”Lada cu Zestre” a fost la mai mare căutare decât secțiile de votare și buletinele de vot.

”Ne plimbăm, admirăm obiectele expuse…Nu am votat încă, vom vedea dacă ajungem să votăm”, a declarat I.A. din Piatra Neamț.

Nici liderii partidelor politice de la Piatra Neamț nu au fost foarte matinali duminică dimineața, deși ar fi trebuit să fie primii sosiți la sediile organizațiilor pe care le conduc. Sediul PP-DD de pe bd. Republicii era încuiat, iar pe geamul din față trona un afiș imens pe care scria ”spațiu de închiriat”.

”Noi ne întâlnim la partid mai pe după amiază. Oamenii au plecat în teritoriu”, a spus Ciprian Șerban, președinte PP-DD Neamț.

Nici la PNL nu era mare agitație. Câțiva secretari și șefi de cabinete urmăreau știrile la televizor și își așteptau șefii să apară la sediul de campanie. Mai jos, pe aceeași stradă, cărțile erau deja făcute, atât la PSD cât și la UNPR.

”Toată lumea a plecat în teritoriu. Abia pe seară se adună oamenii la sediile de partid. Acum e încă liniște, așteptăm seara pentru a vedea exit poll-ul”, a spus, Constantin Iacoban, consilier județean UNPR și șef de campanie din partea aceleiași formațiuni politice.

Aceiași șefi de organizații nu au mai mers la vot cu surle și trâmbițe cum făceau în alți ani, probabil, pentru că alegerile europarlamentare nu au atât de multă însemnătate pe plan local. Singurul care a anunțat mass-media la ce oră merge să voteze, și unde, a fost senatorul liberal Eugen Țapu. Acesta a sosit la ora 11 la secția nr. 4, din incinta Colegiului Național „Petru Rareș”, împreună cu soția și mai mulți membri PNL. Senatorul a îndemnat lumea să iasă la vot și a recunoscut că în campania electorală premergătoare acestui scrutin s-a discutat despre orice altceva în afară de temele europene.

”Am votat, evident pentru echipa cea mai completă, cea mai bună care să ne reprezinte la Parlamentul European. Din nefericire această campanie electorală nu a dezbătut temele importante, cetățenii probabil că nu știu, dar Parlamentul European va alege direct președintele Comisiei Europene după aceste alegeri. Viața fiecărui cetățean este practic afectată direct de deciziile care se iau la Bruxelles sau la Strassbourg. Sunt teme serioase, fonduri europene, teme economice, teme de siguranță care ar fi trebuit dezbătute în campania asta. Bănuiesc că va fi absenteism la vot”, a declarat senatorul PNL Eugen Țapu. (I. CĂLIN)

Articolul precedentMinistrul Șova promite două autostrăzi prin Neamț
Articolul următorLa Spitalul Județean, urnă mobilă până la amiază