• după ce s-a spart tabla de scris acum 7 luni, elevii clasei a VIII-a au primit una de împrumut, de la clasa zero, dar le-a fost luată și asta • după ce copiii au scris trei săptămâni pe peretele clasei, părinții au început jalbele • directoarea Bogdana Bârsan l-a luat în brațe pe ”Nu comentez” • generalul Viorel Stan spune că luni, după intervenția ministrului, a pus tablă nouă
”Domnule Inspector General,
Subsemnata, Humă-Cotfasă Niculina, domiciliată în comuna Negreşti, judeţul Neamţ, vă aduc la cunoştinţă următoarele:
Acum circa 7 luni, fiul meu, elev în clasa a VIII-a, a fost împins de către un alt coleg, fiul meu s-a dezechilibrat şi a venit cu spatele în tabla de scris, care s-a spart. Repet, pentru o mai bună înţelegere: fiul meu, Humă-Cotfasă Octavian, a spart tabla datorită faptului că a fost împins de un alt coleg de clasă. Iniţial am fost de acord să plătesc tabla în comun cu părinţii celuilalt elev. Am înţeles însă că eu fiind considerată un fel de oaie neagră de către dl. primar Ion Iacob, părinţii elevului care poartă principala vină au fost sfătuiţi să facă cerere la ISJ pe motiv că sunt săraci şi nu au cu ce să achite cota parte care se impunea de drept. Am înţeles, de asemenea, că familia respectivă a primit o hârtie oficială de la ISJ, prin care aceasta este absolvită de contribuţia pentru procurarea unei table noi, familia mea fiind cea care ar trebui să achite costul integral, lucru care mi se pare total nedrept şi de neacceptat. Doamna director Bârsan Bogdana-Mirona a acceptat mutarea unei table de la clasa 0 pentru o perioadă, dar de pe data de 10 mai această tablă a fost mutată la loc, elevii de clasa a VIII-a scriind în acest răstimp pe… perete!”
Presiuni?
Este parte dintr-o scrisoare, care a circulat în ultimele zile, cât se poate de deschis, atât pe firul instituțional, cât și în mediile online, mai puțin încorsetate de proceduri și normative. Doamna Niculina Humă-Cotfasă, părintele copilului împins, adaugă faptul că, după trei săptămâni de scris lecții pe pereți, directoarea școlii, ”probabil la sesizarea cuiva”, a permis clasei a VIII-a să intre în laboratorul de informatică, să aibă totuși acces la o tablă de scris. Tot ea pomenește și că, din ziua când s-a spart tabla, fiul ei a fost ”constant şi în mod repetat stresat de dna. directoare să aducă banii, altfel i se va scădea nota la purtare, nu va fi primit în examen, nu i se va elibera foaia matricolă şamd. Pe celălalt elev, vinovatul de drept, nimeni nu-l deranjează cu nimic!”.
Pentru un copil de-a VIII-a, aflat în pragul evaluării naționale, poate fi destul de greu de suportat, așa încât demersurile internautice ale mamei pot fi explicate. Niculina Humă-Cotfasă nu solicită inspectorului școlar general decât tratament egal pentru cei doi copii, a căror hârjoană, mai mult sau mai puțin glumeață, a dus la spargerea materialului didactic: ”Am scris aceasta pentru că mi se pare normal să vă informez, ca reprezentant al instituţiei conducătoare, de demersurile pe care consider că trebuie să le întreprind în cazul când fiul meu va avea de suferit pentru o faptă pe care nu a comis-o cu intenţie şi nici singur”.
Generalu-i șef, dar ministru-i șef mai mare
Șeful Inspectoratului Școlar n-a mai apucat să răspundă adresei oficiale pe care a primit-o, deoarece, până să dea un răspuns „politically correct”, a trebuit să ia măsuri. O recunoaște singur, deschis, poate un pic pe fugă din pricina programului aglomerat din aceste zile: ”Am rezolvat-o. Cu tabla de la școala Negrești… Am rezolvat-o. M-a sunat ministrul și s-a rezolvat. Azi ce-i? Marți… Ieri. Ieri după-amiază, am rezolvat-o.”
Pe lângă bucuria copiilor, dezamorsarea ”situației conflictuale” a dat vânt din pupa și doamnei directoare, care n-a avut de zis decât: ”Singurul lucru pe care pot să-l spun este că la clasa a VIII-a există tablă”. De când, cum, în ce fel, de ce n-a fost, cât de tare umbrește reclamația prestigiul Şcolii ”Dumitru Almaș” și de ce nu s-a rezolvat mai repede, toate sunt întrebări cu răspuns unic: ”Nu comentez”.
Bine că s-a rezolvat! Transmitem, cu acest prilej, toate aprecierile noastre ministrului Remus Pricopie și-l mai așteptăm să rezolve ”situații conflictuale” la Neamț.
Dana OSTAHIE





