Ministerul Sănătăţii (MS) a aprobat modificarea algoritmului de testare pentru noul coronavirus (COVID-19), astfel ca mai multe persoane să fie testate, se menţionează într-un comunicat de presă al MS.
„Până în acest moment am luat o serie de măsuri restrictive cu scopul de a limita transmiterea infecţiei şi de a reduce numărul de forme severe şi decese. Sunt măsuri pe care le menţinem în continuare, mă refer aici la distanţare socială, izolare, carantină etc. Dar, având în vedere evoluţia numărului de decese este necesar să aplicăm, suplimentar, şi măsuri de detecţie a infecţiei la categorii de bolnavi care pot să dezvolte forme severe de îmbolnăvire, în scopul de a interveni cu tratament medical cât mai precoce”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. S-a aprobat testarea, suplimentar, pentru:
- Pacienţi înainte de procedura de transplant (asimptomatici) şi donatorii de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice înainte de donare; pacienţi cu transplant de celule stem hematopoietice aflaţi în tratament imunosupresor, înaintea fiecărei internări din perioada de monitorizare post-transplant – 2 teste la 24 de ore interval
- Pacienţi asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos la internare in spital – 2 teste la 24 de ore interval
- Pacienţi oncologici asimptomatici aflaţi in curs de chimioterapie – de 2 ori pe lună
- Pacienţi oncologici asimptomatici înainte de intervenţii operatorii sau manevre invazive
- Hemodializaţi simptomatici
- Hemodializaţi asimptomatici contacţi cu caz confirmat, 2 testări, la 6-7 zile interval intre ele; pe durata acestei perioade aceştia vor fi dializaţi in sesiuni separate de restul pacienţilor
- Gravidele asimptomatice care se află în carantină/izolare la domiciliu sau au fost contact apropiat cu un caz confirmat
- Personalul de îngrijire din cămine de bătrâni – de 2 ori pe lună.”
„De asemenea, s-a hotărât că unităţile sanitare pot stabili protocoale de testare prin tehnici de RT-PCR, suplimentar, pentru personalul sanitar asimptomatic contact direct cu caz confirmat, în a 6-7 zi de la ultimul contact posibil infectant, care pot fi realizate cu resurse proprii în laboratoarele pe care le deţin sau în alte laboratoare”, potrivit aceleaşi surse. (M. CONSTANTINESCU)