0:00

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a comunicat marţi, 7 aprilie, măsurile care se impun pentru reluarea cursurilor şi finalizarea anului şcolar şi universitar 2019-2020, se precizează într-un comunicat de presă al MEC.

„În contextul informaţiilor deţinute până în prezent privind evoluţia pandemiei de SARS-CoV-2, scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor în învăţământul preuniversitar şi universitar în decursul lunii iunie. În funcţie de evoluţia pandemiei de coronavirus, aceste măsuri pot suferi modificări”, potrivit sursei citate.

Ministerul Educaţiei: Cursurile s-ar putea relua în iunie, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiMăsurile anunţate de MEC sunt următoarele:

  • În funcţie de data la care se vor relua cursurile, probele scrise ale Evaluării Naţionale şi a Examenului de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie.
  • Programa de examen pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat nu va cuprinde materia aferentă semestrului al II-lea.
  • Evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, olimpiadele şi concursurile şcolare, precum şi simulările pentru examenele naţionale vor fi anulate.
  • Sesiunea specială a Examenul Naţional de Bacalaureat pentru olimpici va fi anulată.
  • Situaţia şcolară a elevilor se va încheia cu minimum două note, la care se adaugă nota din teză, acolo unde este cazul.
  • Subiectele pentru tezele de pe semestrul al II-lea vor fi concepute doar din ce s-a studiat până la data de 11 martie 2020.

Calendarele pentru înscrierea în clasa pregătitoare, grădiniţă şi cel de mobilitate a personalului didactic vor fi decalate. Calendarele aferente proceselor amintite mai sus vor fi anunţate imediat ce va fi stabilită data reînceperii cursurilor.

„În învăţământul superior, activităţile se vor desfăşura în mediul online. Activităţile care impun interacţiunea «faţă în faţă» vor fi recuperate modular, intensiv, după încetarea stării de urgenţă. Admiterea la ciclul de licenţă în învăţământul superior se va organiza după susţinerea Examenului Naţional de Bacalaureat, iar admiterea la masterat sau doctorat se va organiza după susţinerea examenului de licenţă sau disertaţie”, se mai menţionează în comunicatul de presă al MEC. (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentDSP Neamț: Măști FFP2 și 3.000 tablete de hidroxiclorochină pentru Spitalul de Urgență Piatra Neamț
Articolul următorAntibiotice Iaşi a reluat, de urgenţă, producţia de Paracetamol şi Novocalmin
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Mda, nu stiu de ce cred ca scoala nu va incepe mai devreme de 1 iulie sau chiar deloc, ci doar vom inchide mediile fara elevi iar la teze se va renunta!!

Comentariile sunt închise.