Ministerul Educației combate controversele Evaluării Naționale

video examene

* „Nu ne dorim subiecte ușoare. Avem nevoie de subiecte care să facă diferența între elevii buni și cei care nu se pregătesc cu seriozitate pentru examen”, a precizat Elena Laiu, inspector școlar general adjunct al IȘJ Neamț

În urma discuțiilor care au apărut după examenul de la disciplina Limba și literatura Română din cadrul Evaluării Naționale, Ministerul Educației a remis un comunicat prin care a transmis că subiectele de la proba de Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale, sesiunea iunie 2014, au fost realizate în concordanţă cu programa şcolară parcursă de elevi şi cu prevederile metodologiei de examen. Oficialii din învățământ au mai precizat că subiectele au avut un nivel de abordare mediu, aşa cum a demonstrat-o procentul ridicat de elevi care au obţinut medii peste 5 (73,1%).

În plus, pe lângă pregătirea constantă de la clasă, susţinută de cadrele didactice, MEN a oferit elevilor modele de subiecte similare cu acelea pe care le-au avut de rezolvat, încă de la sfârşitul lunii octombrie 2013, când au fost publicate pe site-ul subiecte2014.edu.ro”, se mai arată în comunicat.

În județul Neamț, aproximativ 70% din candidații de la evaluare au trecut de nota 5. În acord cu precizările venite pe linia ministerului, inspectorul școlar adjunct al IȘJ Neamț, Elena Laiu a precizat că nimeni nu-și dorește ca subiectele să fie ușoare.

„Ar fi o nedreptate. Nu ne dorim subiecte ușoare. Avem nevoie de subiecte care să facă diferența între elevii buni și cei care nu se pregătesc cu seriozitate pentru examen. Ca dovadă că există și note bune care confirmă că se poate”.

Prin simulările naţionale, la care au participat toţi elevii de clasa a VIII-a, MEN a menționat că a avut ca obiectiv familiarizarea acestora cu situaţia de examen.

“Ca o menţiune specială, sublinem că în baremul pe care îl găsiţi anexat, este precizat încă de la început: Se punctează oricare alte formulări/modalităţi de rezolvare corectă a cerinţelor. Cu alte cuvinte, baremul a permis corectorilor să puncteze elevii pentru orice descriere corectă, în temă, a subiectelor tratate”, s-a mai precizat în comunicat.

Pentru elevii și părinții care au rămas cu nelămuriri după rezultatele de la evaluare, metodologia le permite să vadă lucrările, astfel având posibilitatea să-și facă o idee despre cele puse pe foaie. Cu toate acestea cei care vor avea ocazia să se uite pe lucrări vor rămâne doar cu “uitatul” deoarece nota nu mai poate fi modificată, iar lucrarea nu va mai fi reevaluată. (M. TEODOROF)

Autor:

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.