Ministerul către medici:Lăsaţi bisturiele! Puneţi mâna pe mături!

  •  Spitalul Judeţean se luptă cu… mucegaiul
  •  Consiliul Judeţean a luat la cunoştinţă
  •  Spitalul Roman a fost deja controlat de DSP

Ministerul Sănătății vrea să verifice modul în care au fost efectuate curățenia în spitale, dezinfecția și deratizarea, precum și asigurarea, în cantități suficiente, a materialelor și produselor destinate acestor activități. În acest sens, Ministerul Sănătăţii a dispus realizarea unui control tematic, în toate unitățile publice din România, programat pentru perioada 1 martie – 31 mai. Totodată Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătății, a trimis o scrisoare oficială către președinții Consiliilor Județene prin care le solicită să vină în sprijinul spitalelor care se confruntă cu probleme de asigurare a curățeniei. Scopul este acela de „a impulsiona managerii de spitale pentru aplicarea corectă a prevederilor legilor sanitare şi efectuarea unor activităţi pentru care este nevoie în primul rând de respect pentru pacienţi”, se arată într-un comunicat remis de MS. În timpul verificărilor, reprezentanții din CJ vor fi însoțiți de reprezentanții Direcțiilor de Sănătate Publică.

sjn 02

La SJN se luptă cu mucegaiul și… reabilitările

La Spitalul Județean Neamț, așa cum spun reprezentanții unității medicale, nu sunt probleme de curățenie. „Din câte știu, nu sunt probleme legate de curățenie, dar dacă suntem solicitați de vreo secție, acolo unde apar probleme, încercăm să reparăm. Sunt lucrări curente de igienizare pe care le-am făcut și le facem, dincolo de tematicile pe care le stabilește Ministerul”, a declarat dr. Ioan Lazăr, managerul SJU Neamț. Lupta care se duce cu menținerea curățeniei din unitatea medicală județeană este îndreptată împotriva mucegaiului, a mobilierului vechi și a reabilitărilor. Din cauza unor pereți neizolați, la clădirile spitalului, mucegaiul apare constant. „Nu este vorba de neglijență, ci de faptul că se formează condens pe unii pereți neizolați. Spălăm zilnic pereții, dar până când nu se realizează lucrări de izolare, mucegaiul reapare”, a spus dr. Doina Apetroaie, epidemiolog în cadrul SJ Neamț. Mucegaiul nu ar fi singurul aspect cu care se confruntă conducerea spitalului. Mobilierul vechi, dar și o serie de reabilitări duc la o igienizare continuă. Pentru o parte din mobilierul învechit, de la Secția de Pediatrie, reprezentanții unității caută fonduri. Igienizări se fac la secțiile de Urologie, ORL, Chirurgie Plastică. Intenții de igienizare sunt și pentru pavilionul unde se află Oncologia, dar aici ar trebui făcute mai întâi reparații capitale.

CJ-ul a luat la cunoștință

În scrisoarea adresată președinților de CJ, ministrul Nicolăescu face referire la exemplele negative apărute în mass-media privind nerespectarea regulilor de igienă din unele spitale, care trebuie combătute şi sancţionate cu exigenţă, astfel încât actul medical să poată fi desfăşurat în cele mai bune condiţii. „Am fost înștiințați despre control. După câte știm, în ultima perioadă, s-au făcut investiții importante la Spitalul Județean Neamț pentru ca lucrurile să decurgă normal. N-ar trebui să existe probleme legate de curățenie”, a declarat Dan Manoliu, vicepreședinte al CJ Neamț. Rezultatul verificărilor va fi făcut public în luna iunie.

spital roman

Romanul nu se teme de control

Conducerea Spitalului Municipal de Urgență Roman spune că nu se teme de un eventual control al Ministerului Sănătății pe tot ceea ce înseamnă igiena și curățenia din unitatea medicală. Asta deoarece din depozitul instituției nu au lipsit, cel puțin anul trecut, materialele necesare și au existat posibilități suplimentare de a se interveni mai ales în perioadele celor trei epidemii de hepatită înregistrate în 2013. “Noi am avut un control și pe această temă la finele anului, din partea Direcţiei de Sănătate Publică și nu au fost probleme. Stăm bine din punctul meu de vedere, având tot timpul rezerve de materiale. Sperăm să nu întâmpinăm dificultăți în acest an. E drept că depinde și de bugetul pe care-l vom avea la dispoziție, dar nu suntem îngrijorați”, a declarat medicul Cătălina Pălăncianu, managerul unității medicale. Încă de la finele anului trecut, unitatea medicală s-a aprovizionat cu medicamente și materiale dezinfectante inclusiv pentru luna aceasta. În plus, pentru primele luni ale anului sunt deja programate lucrări de reparații la secția de Psihiatrie, inclusiv schimbarea instalațiilor de agent termic și lucrări de igienizare la secția Dermato și la sala de nașteri. Asta și în condițiile în care anul acesta Spitalul Municipal Roman vrea să se programeze pentru a fi acreditat.

(M. TEODOROF; I. CĂLIN; C. MATEI)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...