0:00

Săptămâna trecută, conducerea Primăriei Roman s-a întâlnit cu cea din Cordun pentru a se pune de acord asupra construirii în zona Dedeman a unui sens giratoriu. Odată cu această întâlnire s-au reluat discuțiile și pe tema celor aproape 70 de hectare de teren pe care se află Stația de Captare a Apei de la Pildești-Simionești și pe care administrația romașcană vrea să le preia.

Primarul Laurențiu Leoreanu este optimist asupra negocierilor și spune că, până în 2015, zestrea municipiului se va îmbogăți și cu această suprafață. “Cât de repede, conducerea comunei Cordun ne va face o prezentare a tarifelor. Terenurile au fost evaluate, iar acum documentația se află în fază de redactare. Este vorba de aproape 65 de hectare. Consider că izvorul municipiului să aparțină administrației. Zeci de ani nu a existat o preocupare pentru acest lucru și am decis ca noi să punem la adăpost această investiție”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu.

Acesta a precizat că suprafața va fi cumpărată în două etape, astfel încât anul viitor terenurile să se afle în posesia municipiului. “Vom prinde o sumă importantă anul acesta în buget, la capitolul alte cheltuieli, să nu blocăm banii. Vrem să le cumpărăm, dar cel mai probabil în două etape, din două exerciții bugetare. De drept să intrăm în posesia lor la semnarea contractului, iar în fapt în momentul în care le achităm”, a mai spus edilul. (C. MATEI)

Articolul precedentMinisterul către medici:Lăsaţi bisturiele! Puneţi mâna pe mături!
Articolul următor16.000 de pagini Eminescu pentru americani