Procurorii Parchetului Militar Iași au dispus, marţi, 4 aprilie, reținerea a 3 militari şi un civil, care sunt acuzaţi de fapte de corupţie, se precizează într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cap. Florin Pandelea este acuzat “de trafic de influență (3 acte materiale)”, plt. Constantin Mihaiu este cercetat pentru “două infracțiuni de trafic de influență”, iar s.g.p. Iulian Valerică Vizitiu este suspectat de “cumpărare de influență”. În acelaşi dosar mai este vizat şi Valerică Vizitiu, pentru “complicitate și instigare la cumpărare de influență”.
Miercuri, 5 aprilie, cei 4 acuzaţi au fost prezentați cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava, “care a dispus măsura arestului la domiciliu față de inculpatul Pandelea Florin și măsura controlului judiciar față de ceilalți trei inculpați, măsuri contestate de procurorii militari”.
“În intervalul martie-aprilie 2016, inculpatul militar Pandelea Florin a pretins de la denunțătorul T.R.N. suma de 1.000 de euro și primit 2.230 lei (echivalentul a 500 de euro) în contul cardului de salariu, pentru a efectua intervenții în vederea încadrării unei persoane ca militar profesionist la o unitate de poliție militară de pe raza județelor Bistrița sau Suceava. Ulterior, inculpatul a pretins și primit de la aceeași persoană și suma de 400 lei pentru intervenții vizând facilitarea vizitei medicale efectuate la Spitalul Militar Iași în luna aprilie 2016. Totodată, în luna septembrie 2016, inculpatul Pandelea Florin a pretins de la inculpatul Vizitiu Iulian Valerică bani și foloase materiale pentru a exercita intervenții pe parcursul procedurilor de înscriere și evaluare în vederea încadrării acestuia ca militar profesionist. De asemenea, inculpatul Vizitiu Iulian Valerică a oferit, în cursul lunii decembrie 2016, sume de bani și inculpatului Mihaiu Constantin (subofițer) pentru a realiza intervenții în vederea încadrării sale ca soldat gradat profesionist și, ulterior, pentru ca acesta să intervină în vederea obținerii unei repartiții, conform opțiunilor făcute la înscriere, ceea ce subofițerul a acceptat, implicându-se în efectuarea acestor intervenții. În ceea ce privește activitatea infracțională a inculpatului Vizitiu Valerică, tatăl inculpatului Vizitiu Iulian Valerică, din probatoriul administrat a reieșit că, luând cunoștință în cursul lunii septembrie 2016 de banii pretinși de Pandelea Florin pentru a-și trafica influența, a făcut o contraofertă condiționată de implicarea unei rude a unui militar, care a fost prezentată de Vizitiu Iulian Valerică militarului Pandelea Florin. Totodată, inculpatul Vizitiu Valerică l-a consiliat pe fiul său cum să procedeze în predarea banilor către inculpatul Pandelea Florin și l-a determinat să ofere inculpatului Mihaiu Constantin o sumă de bani în vederea efectuării unor intervenții pentru obținerea unei repartiții corespunzătoare”, potrivit referatului cu propunerea de arestare preventivă.
Pe data de 4 aprilie, sub coordonarea a 3 procurori din cadrul Parchetului Militar Iași, au fost efectuate 5 percheziții în județul Suceava de către lucrători din cadrul DGA Suceava, cu sprijinul jandarmilor IJJ Suceava. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt și în vederea stabilirii răspunderii judiciare. (ZCH NEWS)