mihail-sadoveanu1

Astăzi se împlinesc 133 de ani de la naşterea celui mai prolific prozator român, unul din cei mai mari. Biografia sa fiind cunoscută, scriitorul trăind o bună parte din viaţa sa la Neamţ, în casa de la Vovidenia, vom consemna care a fost declicul ce l-a provocat pe autorul “Baltagului” să scrie acest roman celebru. În cartea “Dascăl pe Valea Ozanei”, scrisă de Costache Papuc, unul din cei mai vestiţi învăţători din zona Târgu Neamţ între cele două războaie mondiale, am găsit un paragraf care evocă evenimentul. Crima de la Petru-Vodă s-a petrecut – aşa cum reiese din cartea-jurnal a lui Costache Papuc – la începutul iernii 1927-1928. Romanul „Baltagul”, după cum se ştie, a apărut în anul 1930 la Editura „Cartea Românească”. Iată fragmentul în care ni se descrie evenimentul: “Se pregătea o serbare cum nu se mai dăduse în Pipirig, însă a intervenit ceva neprevăzut, care a adus un nor de tristeţe. Nişte pipirigeni, mergând cu cereale de vândut pe Valea Bistriţei, la jumătatea muntelui Petru-Vodă au descoperit un om mort. S-au oprit să răsufle caii şi, când colo, cum ninsese proaspăt, au văzut urme de sânge pe drum. Unul şi-a dat cu părerea că trebuie să fie nişte vânat îndosit de Nicolai Gherasim, vânător renumit. S-au abătut din drum pe urmele încă neacoperite de zăpadă. Când colo, într-o râpă, au zărit un om mort, încă neacoperit de ninsoare – însemna că moartea n-a fost de mult. Au tras pe drepta, au dat fân la cai, doi au rămas pe loc, iar unul s-a întors la Pipirig să anunţe la primărie, la postul de jandarmi. La mort nu se găseşte nici un act. S-a anunţat parchetul, la Piatra Neamţ, şi-au început cercetări de descoperire. Şeful de post (plutonierul Iacob) a găsit la locul crimei un nasture, dar nu de la hainele mortului, care a fost adus devale la primărie. L-au fixat cu paznic într-un local părăsit, unde fusese primăria veche, vizavi de şcoala unde pregăteam cursurile. Îl păzea pe mort un biet guard bătrân – Zabulică. Dar numai în ceasurile târzii din noapte rămânea singur; câteva zile a fost convoi de oameni să vadă mortul. Peste drum era crâşma lui Bistriceanu. Crâşmăriţa bătrână a mers şi a văzut mortul, s-a uitat cu atenţie şi a spus: – Eu pe omul acesta l-am văzut. A venit cu doi „cojeni” (cojeni le zic pipirigenii la ţăranii dinspre câmpie), au mâncat, au băut şi au plecat spre Dorna, după oi, din câte am băgat de seamă. Şeful de post a notat acest lucru şi, conform ordinelor primite, a pornit în vale să afle în ce comună au venit oi cumpărate de la munte. În Vânătorii Neamţ n-a găsit, în comuna Timişeşti la fel, şi a trecut Moldova. La Cristeşti Moţca la fel n-a găsit. În comuna Mirosloveşti a aflat că de câteva zile nişte oieri din comună au adus un cârd de oi de la munte. Plutonierul Iacob a mers la postul de jandarmi din Mirosloveşti şi a arătat rostul care-l are aici. Trebuie să meargă la acei oieri şi să cerceteze. Şeful de post local nu voia. – Ce să mergi la aceia, sunt nişte bătăuşi şi pot să-ţi dea cu ceva în cap, că le tulburi posesia lor. Fie că de frică nu mergea şeful de post local, fie că îşi primise partea de ciubuc de la oierii locali, aşa cum numai oierii ştiu s-o facă. Plutonierul Iacob a făcut caz de autoritatea lui, de ordinul de percheziţie de la parchet. Şi-i dă ordin localnicului să meargă, iar în caz că sunt atacaţi, să facă uz de arme. Zis şi făcut. Nici n-a intrat bine Iacob în curtea oierilor din Mirosloveşti şi aceştia au început cu ton de ameninţare: – Ce cauţi în gospodăria mea, cu ce drept intri în curtea mea, că mă faci să mă apăr de nu ştii pe unde ai venit etc. Şeful de post din Mirosloveşti stătea parcă vinovat de ceea ce făceau în gospodăria oierilor. Şeful de post Iacob se apropie de oieri, le cercetează hainele şi pune ochii pe o haină fără un nasture. Scoate nasturele din buzunar şi-l pune de unde sărise. – În numele legii, eşti arestat. Şi dacă mai mişti trag în tine, l-a somat Iacob. Şeful de post local a înlemnit. A urmat reconstituirea crimei de pe muntele Petru-Vodă, a urmat apoi procesul la Curtea cu Juri. Cetăţenii criminali din Mirosloveşti unde puteau să alerge? La avocatul Vasile Sadoveanu, fratele scriitorului. (…) La înmormântarea victimei, care a avut loc la Pipirig, a venit soţia lui cu un băietănaş sub douăzeci de ani. Mult l-a mişcat pe fratele meu prezenţa acestor îndureraţi. Durerea s-a răsfrânt asupra întregii populaţii din Pipirig şi ne-a întunecat ca un nor negru serbarea de la şcoală”.

 

Nicolae SAVA