“Biserica şi cooperaţia înalţă sufletul omenesc”
Profesorul dr. Mihai Şurubaru îşi completează studiul său început în primul volum (cu acelaşi titlu), apărut acum câţiva ani, despre băncile populare care au funcţionat în judeţul Neamţ la început de secol XX şi după. Cartea, apărută la Editura “Cetatea Doamnei”, (director Viorel Nicolau) prezintă în cele 334 de pagini capitalul social al zecilor de bănci care existau în acea vreme în judeţ – Petrodava (Dumbrava Roşie), Prevederea (Bârgăoani), Zimbrul, Cetatea Neamţului (Piatra Neamţ), Frăţia (Mastacăn), Galu, Luceafărul (Căciuleşti), M. Kogălniceanu (Dobreni), Ion Creangă (Humuleşti), Mărgineni, Cerbul (Cracăul Negru), Albina (Costişa), Durău, Sporul (Buhuşi, care era în Neamţ), Izvorul (Tarcău), Grinţieşul (Bistricioara), Dragoş Vodă (Cândeşti), Cracăul Alb (Crăcăoani), Unirea Sătenilor (Dragomireşti) ş.a. – profitul acestora şi dividendele acordate, depuneri sau pierderi de capital. Informaţiile din acest volum demonstrează că, după al Doilea Război Mondial, mişcarea cooperatistă din România a cunoscut o înflorire deosebită, contribuind astfel la dezvoltarea activităţii agricole, deviza acestora fiind “În unire stă puterea” (cum scria pe coperta livretelor de membru la banca populară “Sporul”). Relativ proaspăt împroprietăriţi de Cuza (în 1864), ţăranii au fost aruncaţi într-o luptă concurenţială fără precedent la început de secol XX, iar băncile i-au ajutat să scape de cămătari, mişcarea cooperatistă fiind una din soluţiile pentru ameliorarea problemei agrare de la noi. Deşi avea un caracter idilic, propaganda cooperatistă arăta avantajele înscrierii în aceste bănci populare: “Biserica şi cooperaţia înalţă sufletul omenesc, căci ele propăvăduiesc iubirea de aproape şi respectul pentru adevăr şi dreptate, să ne silim deci să facem din fiecare cooperativă un cămin obştesc pentru toţi oamenii cinstiţi şi muncitori”.
Interesant este faptul că aceste bănci populare au funcţionat şi după crahul din 1933 şi marea criză economică prin care a trecut România, alături de celelalte ţări europene, în perioada 1929-1933, ceea ce demonstrează stabilitatea lor. Evident, lucrarea profesorului Mihai Şurubaru, scoate în evidenţă şi numeroasele fuzionări şi lichidări de bănci din acea perioadă, executările silite care au avut loc, modul în care se făceau conversiunile împrumuturilor sau plăţile eşalonate. Activitatea băncilor populare, care au funcţionat până la venirea comuniştilor la putere, reprezintă o pagină luminoasă din istoria noastră.
