Rotary Club Piatra Neamţ 2005 (District 2241 Romania – Republica Moldova) organizează miercuri, 11 decembrie, la ora 19,00, în Sala Atrium de la Hotel Central Plaza, Piatra-Neamt, evenimentul cultural „Victor Brauner – 110 ani de la naşterea pictorului” (ultima manifestare pe aceasta temă din anul în curs). Considerat unul dintre cei mai autentici reprezentanţi ai suprarealismului, evoluând de la expresionism spre constructivism, cu o trecere foarte scurtă prin dadaism şi cubism, celebrul pictor român, ale cărui tablouri au ajuns la preţuri incredibile în ultimul timp la licitaţiile de artă din Occident, s-a născut la 15 iunie 1903, la Piatra-Neamt şi decedat la 12 martie 1966, la Paris. Vor fi prezentate două filme în premieră naţională (alb-negru, produse în Franţa de TF1, în 1961 şi 1965, cu Victor Brauner vorbind despre tehnica picturii în ceară şi despre simbolistica operelor sale, plus o scurtă intervenţie a scriitorului Ernesto Sabato despre acest pictor român – Sabato, o altă celebritate europeană, dar din domeniul literaturii („Despre eroi şi morminte”, „Tunelul”). Filmele vor fi comentate de Emil Nicolae. Cu acest prilej va avea loc prezentarea albumului de artă „Victor Brauner şi însoţitorii”, de Emil Nicolae (Edit. Hasefer, Buc., 2013) şi un dialog cu autorul albumului. (N.S.)

Două filme cu Victor Brauner, în premieră naţională
Autor:
Articolul precedent
Articolul următor
Ultima ora
Stiri fierbinti
Tot mai mulți pelerini se îndreaptă către Catedrala Mitropolitană Iași. 89 de persoane au avut nevoie de ajutor medical, iar șapte dintre pelerini au...
Pelerinajul la raclele Sfântei Cuvioase Parascheva -ocrotitoarea Moldovei, a familiei și a celor...
SOCIAL
Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare
O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...
ADMINISTRAȚIE
Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători
Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...
ADMINISTRAȚIE
Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor
În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...
SOCIAL
Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart
Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...
ACTUALITATE
VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău
Actualizare: ISU Neamț transmite în jurul orei 18.30 că incendiul din masivul Ceahlău...
ACTUALITATE
Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț
Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...
SOCIAL
FOTO. Neamț. Zilier căzut cu capul într-un șanț
Un bărbat care lucra cu ziua în curtea unui sătean din Oșlobeni, comuna...
ACTUALITATE
VIDEO. Măsuri de siguranță sporite la Iași de Hramul Sf. Cuvioase Parascheva
Începând de joi, 8 octombrie 2026, Iașul devine locul de întâlnire al pelerinilor...
RELIGIE
Mobilizare de excepție. Hrană gratuită pentru pelerinii Sfintei Parascheva: 90.000 de porții, în opt zile, la Iași
Peste 90.000 de porții de mâncare, circa 30.000 de sticle de apă și...


