0:00

Miercuri, 24 aprilie, la Muzeul de istorie Piatra Neamţ: Mike Godoroja & Blue Spirit, în concert, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ vă invită miercuri, 24 aprilie 2013, începând cu ora 20,00, la un spectacol cultural unic în România. Este vorba de ultimul proiect semnat Mike Godoroja & Blue Spirit – Hippie cu diamante – un dublu album concept  de blues alternativ şi country-folk în care se folosesc nu mai puţin de 10  instrumente acustice şi electrice (banjo, mandolină, dulcimer, slide guitar, bouzouki, acordeon, kazoo etc. « Hippie cu diamante » este un dublu album concept cu poeme de blues simţite şi create în Romania ultimilor ani şi reprezintă nunta artei “notelor blue” cu o parte din poezia şi textele muzicii unei perioade din România optzecistă, care trăia intârziat spiritul hippie în cel mai real “underground” – a se intelege şi antipromovat şi hăituit – şi care exista printr-o generaţie fabuloasă. Lucrarea de faţă reprezintă cristalizarea preocupărilor muzicale din ultimii zece ani, iar Mike Godoroja se recunoaşte conceptual, sufleteşte şi emoţional în fiecare “foton” al acestor poeme de blues împerecheat. Chiar dacă nu a trăit efectiv în perioada “hippie”, in schimb a crescut inspirând “aerul cu diamante” al intregii culturi optzeciste. “Hippie cu diamante” se insinuează publicului ca o stare de exaltare în faţa miracolelor vieţii, o remontare iluzorie în “azi” a idealului franciscan şi a spiritului flower power ! “Hippie cu diamante » se destăinuie ca o lucrare de blues şi nu prea; este blues prin aducerea sonorităţilor arhaice dar se depărtează de acesta prin “împerecherea” cu etno , rock psihedelic şi country-folk. “hippie cu diamante » nu este muzica hippie dar se “iroseşte” frumos precum un ideal ce ne-amprentează sufletul! Biletele se pot procura de la sediul Muzeului de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ, str. Mihai Eminescu nr. 10 ; preţul unui bilet este de 40 lei (în preţul biletului este inclusă şi vizitarea gratuită a expoziţiei de bază a Muzeului dar şi a expoziţiei temporare Regina Maria – Regina tuturor românilor. Vizitarea expoziţiei va începe de la ora 19.00.

Miercuri, 24 aprilie, la Muzeul de istorie Piatra Neamţ: Mike Godoroja & Blue Spirit, în concert, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Articolul precedentFirmele de pază verificate la arme
Articolul următorSubpământeanul. O premieră a TT-ului la Colegiul « Rareş »