Metoda ”regele Cioabă” a mai făcut o victimă la Piatra-Neamţ

bijuteriiO femeie, de 61 de ani, din Piatra-Neamț, a fost păcălită de o țigancă, în după-amiaza de 30 august, în timp ce mergea pe str. George Coșbuc din oraș. Clasica metodă ”regele Cioabă” a mai făcut, astfel, o victimă, în ciuda avertismentelor date de polițiștii din prin mai toate județele țării. Țiganca, aflată la volanul unui Mercedes, a oprit și i-a spus femeii că trebuie să facă o pomană de sufletul răposatului rege, adică va dărui vreun kilogram de aur, condiția fiind ca femeia să dea la schimb toate bijuteriile pe care le poartă, pentru ca pomana să fie ”primită”. Zis și făcut, dar acasă femeia s-a trezit cu niște tinichele, la fel cum au pățit toate cele păcălite înaintea ei.

”De ieri, din jurul orei 17:16, polițiștii din cadrul Poliției Piatra Neamţ fac verificări pentru identificarea unei femei, bănuită de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.”Polițiștii caută o femeie de circa 40 de ani, ten și păr brunet, care conduce un autoturism de culoare albă, posibil Mercedes, al cărui număr de înmatriculare începe cu litera P. Orice persoană care poate da detalii despre acest eveniment ori care a intrat în contact cu persoana bănuită, este rugată să anunțe Poliția Piatra Neamț, la numărul de telefon 0233/211113. Polițiștii vă recomandă să nu dați curs solicitărilor sau ofertelor provenite de la persoane necunoscute sau persoane care își declină o anumită calitate. De asemenea, dacă aceste persoane vă propun să vă folosească banii sau bijuteriile din diferite motive, nu fiți naivi, refuzaţi-le pentru a nu deveni victima unor escrocherii”.

Polițiștii îndeamnă orice persoană care este abordată de necunoscuți cu propunerea de a face diverse ”afaceri” să nu ezite să sune la 112. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident la Hangu – un șofer a rămas încarcerat după ce mașina a ajuns pe cupolă

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Titluri de stat FIDELIS – ediția de iulie aduce dobânzi de până la  7,55%

Ministerul Finanțelor anunță o nouă emisiune de titluri de...

Neamț. Accident la Crăcăoani – traficul este blocat

Actualizare Accidentul a fost anunțat prin apel la numărul unic...

Coduri concurente de caniculă și instabilitate atmosferică în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi atenționări de...

Titluri de stat FIDELIS – ediția de iulie aduce dobânzi de până la  7,55%

Ministerul Finanțelor anunță o nouă emisiune de titluri de...

Neamț. Accident la Crăcăoani – traficul este blocat

Actualizare Accidentul a fost anunțat prin apel la numărul unic...

Coduri concurente de caniculă și instabilitate atmosferică în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi atenționări de...

Video. Iași – copil de 12 ani înecat într-un iaz

Un copil în vârstă de 12 ani și-a pierdut...

Accident cu trei răniți la Hangu

Un accident de circulație soldat cu rănirea a trei...

Foto. Noile prețuri la stațiile PECO din Târgu-Neamț, de astăzi, 1 iulie

La 1 iulie a expirat ordonanța care prevedea plafonarea...