Cu câteva zile înainte de debutul ultimei luni de primăvară, vremea se schimbă radical. Specialiștii anunță furtuni cu descărcări electrice și grindină, precum și lapoviță și ninsoare în zona înaltă. Informarea meteorologică care vizează întreaga țară a intrat în vigoare pe 25 aprilie, de la ora 10:00 și este valabilă până pe 26 aprilie, la ora 06:00.
„În intervalul menționat, va ploua în sudul, centrul și estul țării. Vor fi mai ales averse, care în regiunile sud-estice vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra local cantități de apă de 15…25 l/mp. La altitudini de peste 1500 m, cu precădere în Carpații Meridionali și Orientali, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare”, conform Administrației Naționale de Meteorologie.
(G.S.)