Mesajul starețului Mănăstirii Secu de Ispas

tg staret Secu

Joi, 29 mai, este ziua Înălțării Domnului, o sărbătoare mare pentru credincioșii ortodocşi. La 40 de zile după Înviere, în Joia din a şasea săptămână după Paşti, creştinii prăznuiesc Înălţarea Domnului. Este cunoscută şi cu denumirea de Ispas, o zi în care creştinii se salută cu “Hristos S-a înălţat!” şi “Adevărat S-a înălţat!”. În trecut, Înălţarea Domnului era sărbătorită odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea lui Hristos. Spre sfârşitul secolului al IV-lea, începutul secolului V, sărbătoarea Înălţării s-a despărţit de cea a Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), fiind prăznuită în a 40-a zi după Înviere, dată care va rămâne stabilită pentru totdeauna în calendarul bisericesc. Înălţarea cu trupul la cer este o mărturie a faptului că omul a fost creat pentru veşnicie, pentru că Fiul nu Se înfăţişează Tatălui numai ca Dumnezeu, ci şi ca Om.

„Înălțarea Domnului este o sărbătoare mare, fiind unul din cele 12 praznice împărătești pe care le are Biserica în decursul unui an bisericesc. Este o sărbătoare mare pentru că atunci când Mântuitorul S-a Înălțat a făcut-o din cel puțin trei motive. În primul rând a spus ucenicilor: Dacă eu nu mă voi duce, nu voi putea trimite Duhul Sfânt și de aceea, stați, nu vă îndepărtați de Ierusalim. De aceea, apostolii au stat acolo încă zece zile după Înălțare, până la pogorârea Duhului Sfânt, după care au primit mai multă putere spirituală, chiar și fizică, pentru a putea convinge pe toată lumea să citească Evanghelia. Duhul Sfânt ne ajută la mântuirea noastră. Al doilea motiv pentru care Mântuitorul S-a Înălțat,  a fost ca să se împlinească rânduiala pentru noi, așa cum reiese din cântările bisericești, pentru că El nu a venit pentru sine pe pământ, ci a venit cu o misiune sacră, atât pentru Cer, cât și pentru Pământ. Mântuitorul ne-a scos din robia vrăjmașului. Al treilea motiv este că ne-a Înălțat și pe noi, ne-a dat posibilitatea de a ne Înălța sufletește. Așa cum Mântuitorul ne-a promis, după ce vom Învia, vom primi un trup spiritualizat, așa cum a fost și al Mântuitorului după Înviere, cu care vom putea să mergem în Rai, în Împărăția lui Dumnezeu. Pentru noi astăzi este foarte important ca odată deschisă calea spre Împărăția lui Dumnezeu să folosim acest lucru prin ceva curat. Dacă smerenia, credința, dragostea, faptele bune, ne ajută să ne Înălțăm, în același timp păcatele și patimile, dacă nu suntem atenți, ne fac să coborâm mai jos decât animalele. Observăm că dacă aducem într-o turmă de oi, un animal străin, la început se mai împung, dar după trei zile trăiesc în liniște și pace. Pe când oamenii, de multe ori stau o viață întreagă și se împung, la figurat și nu-și găsesc acea liniște care să-i unească”, ne-a mărturisit părintele stareț Vichente.

Ciprian STURZU

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...