Meniu special de Paște pentru pacienții Spitalului Județean

bucatarie spital

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț a pregătit bolnavilor internați în secțiile unității un meniu special pentru zilele de Paște. În prima zi de Paște, la micul dejun, bolnavii vor primi lapte cu cacao, pâine și caș de oaie sau telemea. Apoi, la ora 10,30, la supliment, vor primi un ou roșu și pască cu brânză de vaci.

Meniul pentru prânz cuprinde o ciorbă țărănească din piept de pui, dar și ruladă din piept de pui și carne de vită, cu piure de cartofi și salată de varză. La masa de seară, bolnavii vor primi friptură de pui cu paste, și compot. Pacienții care trebuie să țină regim alimentar nu vor primi pască, ci vor avea pandișpan. La masa de prânz, vor primi supă și rasol din piept de pui, cu orez, iar seara friptură de vită, cu piure și compot.

Meniul celei de-a doua zile de Paște cuprinde, la micul dejun, ceai, pâine și cașcaval, după amiaza ciorbă a la grec și șnițel din piept de pui cu orez și salată de varză, iar seara cartofi franțuzești și ceai. Cei aflați la regim vor primi la masa de prânz supă cu fulgi de ou, piept de pui cu paste, iar seara mămăligă cu brânză și smântână. (A.S.)

Autor:

Ultima ora

Prima de carieră didactică la mâna deputaților! Ar putea ajunge pe carduri în august

După ce și-au mărit salariile, parlamentarii ar putea să-și...

Atenție șoferi, restricții de tonaj pe un pod din Neamț! Structura șubredă va fi reabilitată

Consiliul Județean a anunțat astăzi, 28 iulie 2026, că,...

Elanii din Parcul Natural Vânători Neamț se acomodează bine, la trei luni de la sosire

Cei patru elani aduși în primăvară în Parcul Natural...

Atenționare meteo de caniculă și disconfort termic

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o informare...