Meniu de spital îmbogățit cu sărmăluțe și cozonac

sarmale

De sărbători, aproximativ 600 de pacienți se vor bucura, în funcție de tratament și regim, de un meniu îmbunătățit. Conducerea unității s-a gândit să pluseze la masă din zilele de Crăciun și în prima zi a noului an. Astfel, pacienții vor primi câte o gustare „specială”: „Este vorba despre o sărmăluță, o felie de cozonac sau o prăjitură și câte o ciorbă cu carne. Sunt gesturi omenești pe care încercăm să le facem în fiecare an. Vor primi toți pacienții care în această perioadă a sărbătorilor de iarnă sunt nevoiți să rămână internați în spital”, a spus Cristina Iordăchescu, director de îngrijiri medicale a SJ Neamț.

Conducerea Spitalului Județean a precizat că, pentru suplimentul de hrană nu a stabilit o sumă anume care să fie pusă la bătaie, că vor fi folosiți ”atâția bani de câți este nevoie” pentru masa fiecărui pacient. „Chiar dacă vorbim de o suplimentare a meniului, se va ține cont și de indicațiile medicilor, astfel încât sănătatea pacienților să fie în siguranță”, a adăugat Iordăchescu.

În acest moment, indiferent de regim și suferințe, alocația de hrană pentru un bolnav este de 7 lei/zi. Nu se știe la cât va urca în zilele de sărbătoare.

(M.T.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...