Asistații social din Roman n-o duc tocmai rău cu hrana. La ”Casa Pâinii”, cum se numește la Cantina de ajutor social de la Roman, sunt ”abonate” în prezent 224 de persoane. Săraci, familii cu mulți copii, persoane singure și fără mijloace de trai…
”Casa Pâinii” funcționează ca un Serviciu al Direcției de Asistență Socială a Primăriei și, efectiv, persoanele asistate beneficiază, de la început, de activitatea acestui serviciu, care are personal calificat pentru anchete sociale, întocmirea dosarelor, etc. Chiar șefa serviciului, Raluca Benchea, este asistent social. ”Asistații noștri se bucură de o mâncare foarte bună”, spune doamna Benchea. ”Nu este meniu fără carne, tot timpul au carne. Ca un exemplu, meniul de astăzi este ciorbă de perișoare și ficăței de pasăre cu piure de cartofi, mâine borș de afumătură și fasole cu cârnați, sâmbătă varză a la Cluj…”
Cu toate acestea, sunt și nemulțumiți printre beneficiari. Motivele diferă, de la ”nu e carne destulă”, până la ”porțiile sunt prea mici”. Cei din imagini sunt, însă, printre mulțumiți, inclusiv unul dintre ei care are 6 copii și e mulțumit cu 4 porții de mâncare: ”Nouă ne ajunge”, spune el.
Asistații se prezintă zilnic, de luni până vineri, la ”Casa Pâinii”, la orele prânzului și își ridică porțiile de hrană. Pentru week-end primesc vinerea atât hrană rece, cât și produse din care își pot prepara hrana acasă. Cei care au condiții minime, desigur.
Sigur, nu toți cei care primesc mâncare de la cantina de ajutor social sunt inapți de muncă, însă vin cu scuza că ”La forțele de muncă, pe noi nu ne primește… zice că suntem țigani”… Problema celor care ar vrea să se angajeze undeva este că nu au nicio calificare, iar la munci necalificate nu prea se înghesuie. Cei care chiar vor găsesc de muncă, prin oraș ori chiar prin satele din jur. Că ar putea să curețe zăpada din curtea cantinei iese din discuție, după cum se vede.
Alocația per asistat este de 12 lei pe zi și, la acest cost, mâncarea este surprinzător de bună și suficientă. Cheltuielie le suportă numai Direcția de Asistență Socială, până acum nefiind anunțată vreo firmă să contribuie la asigurarea hranei asistaților, sub formă de sponsorizare, donație sau altceva.
Persoanele adăpostite la ”Casa Speranței” (persoane fără locuință, ”oameni ai străzii”, în general) primesc o masă caldă tot de la cantină, masă care este transportată la ”Casa Speranței” seara, la ora 21, pentru a avea și acele persoane o masă caldă. (D.A.)
Ce bine o duc o seamă de oameni.