Până în 2013, ziua de 10 februarie era o sărbătoare aparte, atât pentru ucenicii Părintelui Iustin, cât şi pentru toţi cei ce-l preţuiau. Era aniversarea Părintelui atât de îndrăgit. Foarte mulți sunt cei care își amintesc ce zi luminată era, câte binecuvântări și câtă bucurie se revărsau dinspre chilia Părintelui peste aceste meleaguri, peste așezământul de la Petru-Vodă, peste comuna Poiana Teiului, peste întreg județul Neamț și toată Moldova, peste întreaga țară și poporul ei, pe care Părintele i-a iubit atât de mult.
Pe numele său de botez Iosif, părintele Iustin Pîrvu s-a născut în 10 februarie 1919. a Petru Vodă – Poiana Largului, în prezent comuna Poiana Teiului (Călugăreni). La doar 17 ani, în anul 1936, intră în obștea Mănăstirii Durău și doi ani mai târziu se înscrie la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica (lângă Bucureşti). În anul 1940 avea să fie tuns în monahism. A participat ca preot militar în al doilea război mondial, apoi a fost întemnițat pe motive politice între anii 1948-1964. Cei 12 ani închisoare i-a petrecut în închisorile de la Suceava, Văcărești, Jilava și Aiud. Înainte de a fi trimis la reeducare la Pitești, a fost trimis să muncească, deținut fiind, în mina de la Baia Sprie. Cea mai mare parte a pedepsei a executat-o în închisoarea din Aiud, perioadă care a fost și cea mai grea din cei 17 ani de detenție.La finalul celor aproape 17 ani de închisoare, Părintele Iustin spunea că a trăit „cea mai importantă experienţă pe care o poţi avea în timpul vieţii: să te cunoşti pe tine însuţi pe calea suferinţei”. După evenimentele din decembrie 1989, părintele Iustin Pârvu se întoarce la Mănăstirea Secu, unde slujește ca preot şi duhovnic timp de aproape un an. După doi ani, alături de alţi doi monahi, Ignat şi Calinic, părintele ajunge în satul Petru Vodă, unde întemeiază o mănăstire, pe care o închină martirilor români din închisorile comuniste.
„Omul trebuie iubit. Dar ca să-l iubești, trebuie să-l înțelegi. Dacă îl vezi căzut acolo, neapărat trebuie să gândești că trebuie să-i dai o mână de ajutor. Iubirea aproapelui este o lecție de iubire față de Dumnezeu. Dacă nu-l iubești pe cel de alături, dacă nu-l ajuți, nu ești capabil nici să-L iubești pe Dumnezeu” – spunea părintele Iustin Pîrvu, citat de scriitoriul Adrian Alui Gheorghe în cartea sa „Părintele Iustin Pîrvu – File de Pateric”.
Rămân cu atât mai mult chezășie și rază de speranță ultimele sale cuvinte, așa cum sunt ele dezvăluite de cei care i-au fost alături în preajma trecerii sale la cele veșnice. ”Cu câteva zile înainte de a-şi da ultima suflare, părintele, într-o dimineaţă, în zori, şi-a ridicat uşor capul şi, binecuvântând în văzduh, a spus: «Doamne, binecuvântează pe toţi românii din această ţară!» Apoi a doua oară: «Doamne, binecuvântează pe toţi românii de pretutindeni!» Apoi a treia oară: «Doamne, binecuvântează această ţară, România!»”.
Părintele Iustin a trecut la Domnul în seara de 16 iunie 2013, la vârsta de 94 de ani.
(ZCH News)
