Mica fântână arteziană din fața hotelului “Central Plaza” pare să fie renovată de… melci. Deși municipalitatea s-a lăudat, încă din iunie, că fântâna va beneficia de reparații, nici până la această oră construcția nu este gata. Oameni cu pickhammere și ciocane au putut fi văzuți încă din iunie, dar pauzele lungi și dese au făcut ca, de la sfârșitul lunii iunie și până acum, lucrările să fie gata doar în proporţie de 90%. Practic, mai sunt câteva plăci de lipit, dar din câte se pare nu există grabă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Piatra-Neamț, Vlad Tudor, fântâna este refăcută, printr-un parteneriat încheiat cu primăria, de firma SC Vinca SRL. Cu toate acestea, primăria nu a putut sta deoparte și s-a ocupat, așa cum era de așteptat, de proiectul care a vizat reabilitarea la care se adaugă oarece materiale de hidroizolație. Totalul se ridică la 6.000 de lei. (M. TEODOROF)