0:00

”Meditații” gratuite pentru profesorii care vor definitivat, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn perioada 15-30 iunie, Inspectoratul Școlar Județean și Casa Corpului Didactic Neamț organizează programul de pregătire pentru Examenul național de definitivare în învățământ, la care vor putea participa cadrele didactice înscrise la examenul din 2015. Programul de pregătire, așa cum se arată într-un comunicat al IȘJ Neamț, abordează tematica de pedagogie, psihologia educației și elemente ale didacticii, conform programei pentru examenul de definitivare în învățământ. Cursurile se vor desfășura pe zone Piatra-Neamț, Roman, Târgu-Neamț, la CCD și la filialele acesteia. Reamintim că, pentru sesiunea de examen din acest an s-au înscris aproximativ 250 de cadre didactice.

Calendarul de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ în anul şcolar 2014 – 2015

– până la 31 octombrie 2014: Emiterea deciziilor de constituire a comisiilor de examen judeţene

– până la 21 noiembrie 2014: înscrierea candidaţilor la unităţile de învăţământ, transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratul şcolar, verificarea şi avizarea acestora

– 21 noiembrie: înregistrarea candidaţilor în aplicaţie

– 19 decembrie 2014: înştiinţarea candidaţilor cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere

– până la 5 iunie 2015: efectuarea inspecţiilor la clasă

– 8 – 30 iunie 2015: completarea dosarelor şi validarea datelor de înscriere existente în aplicaţia electronică

– 9 iulie 2015: susţinerea probei scrise

– 14 iulie 2015: afişarea rezultatelor

– 14 – 15 iulie 2015: înregistrarea contestaţiilor şi transmiterea acestora la centrele de evaluare/contestaţii

– 16 – 17 iulie 2015: soluţionarea contestaţiilor

– 18 iulie 2015: afişarea rezultatelor finale

– 20 – 31 iulie 2015: transmiterea la Ministerul Educaţiei Naţionale a tabelelor nominale cu candidaţii admişi şi validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului educaţiei naţionale

– până la 1 septembrie 2015: eliberarea de către inspectoratele şcolare a certificatelor de acordare a definitivării în învăţământ. (M. TEODOROF)

Articolul precedentO tânără dependentă de păcănele jefuieşte pietrencele de bijuterii
Articolul următorCARPATCEMENT, implicare activă în îngrijirea vârstnicilor la domiciliu
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.