0:00

CARPATCEMENT, implicare activă în îngrijirea vârstnicilor la domiciliu, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Alexandru DRĂGAN şi Marius LUPA

Începând cu 1 iunie 2015, Carpatcement se implică activ în îngrijirea vârstnicilor la domiciliu, ca parte activă a parteneriatului dintre autoritățile publice locale din Tașca (județul Neamț) și Asociația ”Îngrijire Acasă”, prin donarea unui autoturism destinat deplasărilor întreprinse de personalul asociației la domiciliul vârstnicilor imobilizați sau greu deplasabili. Prin implicarea sa în acest parteneriat sub egida “Un parteneriat solid pentru comunitate”, Carpatcement contribuie la creșterea calității serviciilor de îngrijire, asigurând promptitudinea, o mai bună accesibilitate la aceste servicii și posibilitatea de a îngriji un număr cât mai mare de persoane, prin deservirea întregii zone din arealul orașului Bicaz.

„Sprijinul pe care Carpatcement îl oferă în comunitate este deja o tradiție în județul Neamț. Această donație reprezintă manifestarea respectului și recunoștinței noastre pentru cei care au clădit acest loc, oameni care sunt astăzi în vârstă, dar care nu sunt și uitați de noi, ceilalți”, a declarat Marius Lupa, directorul Fabricii de ciment Tașca.

De peste 3 ani de zile Primăria Tașca vine în ajutorul persoanelor vârstnice din comună prin finanțarea serviciilor de îngrijiri socio-medicale la domiciliu. În cadrul acestui program peste 30 de persoane beneficiază de asistență, prin servicii precum injecții și perfuzii la domiciliu, EKG-uri și ecografii dar și de ajutor în activități cotidiene precum deplasări la farmacie, la medic, plata facturilor etc.

„Parteneriatul dintre comuna noastră și Asociația «Îngrijire Acasă» durează de mai mulți ani și contribuie la îmbunătățirea calității vieții persoanelor în vârstă, fiind un mod de a șterge lacrimile de pe obrazul lor brăzdat de suferințe. În același timp, parteneriatul cu cei de la Carpatcement s-a concretizat de-a lungul vremii prin finalizarea mai multor proiecte sociale. Plăcuta simbioză dintre o mare companie, un ONG și o comunitate locală este un model de conviețuire socială, creștinească și cetățenească”, a declarat Alexandru Drăgan primarul comunei Tașca

Asociaţia „Îngrijire Acasă” este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit, apolitică, cu sediul în Braşov și având sucursale în județele Mureș, Sibiu, Cluj, Bistrița Năsăud, Suceava și Neamț. Asociaţia are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor cu boli cronice şi alte afecţiuni, a persoanelor în vârstă şi a familiilor acestora, precum şi conştientizarea publică pentru un stil de viaţă sănătos, îmbătrânire activă şi drepturi fundamentale. În acest sens, asociaţia asigură servicii de îngrijire socio-medicală la domiciliu, având o echipă multiprofesională: medici, asistenţi medicali, infirmiere, kinetoterapeut şi psiholog. Carpatcement Holding S.A. este unul dintre cei mai importanți producători de ciment din România. Compania a fost înființată în anul 2004 de grupul german HeidelbergCement, prin fuziunea companiei de management Carpatcement România S.R.L. și a fabricilor de ciment pe care le deținea la Tașca, Chișcădaga și Fieni. La fabrica din Tașca, își desfășoară activitatea un număr de 208 angajați.

Articolul precedent”Meditații” gratuite pentru profesorii care vor definitivat
Articolul următorElevii din Dragomireşti, locul I la „Cu viaţa mea apăr viaţa”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.